Author

Ioana Ginghina

Browsing

Acum câteva săptămâni am fost sunată de o mămică care avea copilul înscris la una dintre grupele de actorie, să îmi spună că fetița ei nu mai poate urma o perioadă de timp cursurile din cauza faptului că au descoperit că are diabet. Am rămas șocată. Nu știu de ce, dar în capul meu diabetul era o boală pentru cei mari, pentru adulți. Am intrat pe internet urgent să văd dacă e doar un caz…

Iată că într-un an de zile 3 colegi cu mine de teatru, actori, și-au dat demisia. E prima dată în cei 20 de ani de când sunt eu angajata în teatru, ca un număr așa de mare de actori să ceară demisia. De ce statul român duce o așa de mare lipsă de oameni calificati? Este o intrebare care în ultimii cel putin 20 de ani ne bântuie și ne costă în fiecare zi. Iată…

Relațiile sănătoase cu adolescenții încep de acasă atunci când părinții au conversații deschise, sincere și cu respect. Discută cu adolescentul tau despre cum arată o relație, care sunt granițele care trebuie respectate de ambii parteneri în mod egal și în care ambii participanți își păstrează libertatea personală A-ți ajuta adolescentul să dezvolte și să mențină relații sănătoase cu prietenii de aceeași vârstă poate fi o provocare, mai ales când ei încep să se retragă și…

Când a devenit teatrul meu de suflet, Teatrul Ion Creangă un teatru pentru copiii cu vârsta cuprinsã între 0-6 ani? Da, știu exact când s-a întâmplat asta și cumva pot să înțeleg de ce. Însă vreau să vă povestesc cum era acest teatru pe vremuri. Când am intrat în contact cu repertoriul Teatrului Ion Creangă, un teatru pentru copii și tineret, era o bucurie să vezi acele spectacole. “Alba ca Zăpada”, “Pinocchio”, “Prinț și cerșetor”,…

Telefoanele ne pot face rau, așa este, dar și bine, dacă te gândești la aplicațiile de wellness care ne ajută să avem un lifestyle sănătos. Sunt sigură că ai și tu cel puțin o aplicație de genul. Pe mine mă pasionează Ikanos de vreo cinci săptămâni. Este o aplicație care îmi disciplinează alegerile alimentare. Ce este Ikanos? Ikanos este un program digital care ajută oamenii să slăbească sustenabil și să ducă o viață mai sănătoasă…

Ruxandra mea s-a schimbat foarte mult de când a devenit adolescentă. Adică, de fiecare dată când mă uit la ea pare din ce în ce mai domnișoară. Se schimbă cu o viteza foarte mare, iar adevărul e că mă schimb și eu alături de ea… Când ai adolescenți sau dacă lucrezi cu ei, așa cum fac eu la actorie, felul lor de a fi începe să te afecteze și pe tine fără să îți dai…

Mărturisire: Vreau să ascult oamenii cu care vorbesc, vreau să fiu un bun ascultător atunci când port o conversație cu fiica mea, cu partenerul meu, cu prietena mea – la urma urmei, atenția este cel mai rar și mai pur tip de generozitate, cel puțin așa ne spune psihologul Jordan Peterson într-una dintre cele “12 Reguli pentru Viață”. Dar uneori simt că am un sfat foarte bun și nu mă pot abține să nu îl…

În timpul acestui scandal cu Buhnici și ale lui declarații au apărut tot felul de alte trenduri. Unii care sunt mândri de imperfecțiunile lor și alții care sub o forma mai mult sau mai puțin “normală” au pus și mai multă presiune pe tinerele noastre. De ce spun tinere, adolescente sau puștoaice cum le mai spune lumea, pentru că pe ele le afectează cel mai tare. Sunt într-o concurență cu vedetele și influencerițele, iar acest…

Iată că prima destinație a vacanței noastre a trecut. În fiecare an ne propunem o destinație activă într-un city break și una pasivă, plajă soare, mare, într-un cuvânt leneveală. Orașul ales de noi este Londra, un oraș pe care l-am vizitat de multe ori, dar iarna. Anul acesta am încercat Londra vara. Nu a fost cea mai buna idee pentru că ne-am nimerit exact în perioada caniculei așa că a fost foarte cald. Mă rog,…

Fiind mama unei fiice de 14 ani, am învățat că creșterea unei adolescente nu este neapărat ușoară. Ești pus în niște situații în care ai nevoie de răbdare, luciditate și mult curaj. Dar nu este imposibil să ai o comunicare coerentă și chiar o relație apropiată cu adolescenta ta dacă ții cont de niște lucruri. 1. Nu renunta la ea Adolescenții îi alungă uneori pe părinți. Insist pe această temă, deși cred că am mai…

În vara anului 2016 am scris pe blogul meu despre una dintre curele mele de slăbire și detoxifiere, pe care eu o țineam vară de vară de ceva ani. S-a bucurat de foarte mare succes, așa că am continuat să postez de fiecare dată când intenționam să o țin. Ba am făcut și un grup pe facebook unde găsești 3600 de persoane care au ținut măcar o dată această cură și vă pot împărtăși din…