Când a devenit teatrul meu de suflet, Teatrul Ion Creangă un teatru pentru copiii cu vârsta cuprinsã între 0-6 ani? 
Da, știu exact când s-a întâmplat asta și cumva pot să înțeleg de ce.
Însă vreau să vă povestesc cum era acest teatru pe vremuri.
Când am intrat în contact cu repertoriul Teatrului Ion Creangă, un teatru pentru copii și tineret, era o bucurie să vezi acele spectacole. “Alba ca Zăpada”, “Pinocchio”, “Prinț și cerșetor”, “Micul Lord”, “David Copperfield” sunt doar câteva dintre titlurile mari.
Producțiile erau spectaculoase cu costume și decor care puteau oricând să concureze cu marile spectacole din afară.
Nu cred că exista vreun tânăr actor care să termine facultatea și să nu își dorească să fie angajat la Teatrul Ion Creangă, iar pe atunci salariile erau nu mici, foarte mici, însă te hrăneai cu teatru adevărat, cu regizori care știau și meserie dar și carte, multă carte.
Orice întâlnire cu managerul teatrului era o întâlnire din care aveai foarte multe de învățat; de la eleganță, limbaj elevat, la informații de cultură generală pe care le găseai în cărți de teatru de mult uitate.
Același manager a adus zona de small size in România, pentru că iubea copiii și voia să extindă programele teatrului pentru toate vârstele.
Însă acum, fără sala mare și cu bugete foarte mici spectacolele sunt majoritatea pentru zona de small size și “sărace” în decor, costume, etc.
Ați putea zice că așa e trendul. Și chiar așa e la adulți, dar cine a mai fost pe afară la un musical de calitate pentru copii a văzut ce înseamnă spectacol în adevăratul sens al cuvântului.
Sigur, depinde și cu cine te compari, dar acum câțiva ani ne puteam compara cu marile scene ale lumii.
Sper din tot sufletul ca în viitorul apropiat să văd cum crește teatrul în care sunt angajată de 20 de ani și la care lucrez de vreo 23-24 de ani.
