Telefoanele ne pot face rau, așa este, dar și bine, dacă te gândești la aplicațiile de wellness care ne ajută să avem un lifestyle sănătos. Sunt sigură că ai și tu cel puțin o aplicație de genul.
Pe mine mă pasionează Ikanos de vreo cinci săptămâni. Este o aplicație care îmi disciplinează alegerile alimentare.

Ce este Ikanos?

Ikanos este un program digital care ajută oamenii să slăbească sustenabil și să ducă o viață mai sănătoasă prin echilibrarea dietei și decodificarea emoțiilor legate de mâncare. Surpriza plăcută este că este o aplicație 100% românească, iar echipa din spatele ei este din Timișoara.

Eu mănânc sănatos sau să zicem că știu să fac alegeri sănătoase de vreo 20 de ani și credeam că nu mai există nimic nou care să mă poată ajuta la capitolul alimentație. Însă trebuie să vă spun un lucru, cu cât înaintăm în vârstă metabolismul se lenevește, așa că, dacă vrei să te menții la aceeași greutate, atunci trebuie să faci schimbări în stilul alimentar.

Dacă mă plângeam de schimbările de la 35-36 de ani, ei bine să le vezi pe cele de la 40 cum sunt.
Totuși reușesc să mă mențin la aceeași greutate și acum în prag de 45 de ani, iar Ikanos mă ajută zilnic să fac alegerile corecte.

Dacă încă nu ai un stil de viață sănătos sau vrei să slăbești, programul Ikanos a fost creat pentru tine, și nu are rost să mai vorbim despre asta.

Însă Ikanos m-a ajutat și pe mine, care deja aveam un stil de viață sănătos și echilibrat!

Cum funcționează Ikanos?

Faci testul gratuit la ei pe site și apoi instalezi aplicatia Ikanos pe telefon. Ai o perioadă în care poți să încerci programul, să descoperi ce și cât mănânci, ai planurile alimentare si retetele Ikanos calculate pe portiile de macronutrienti.

Ceea ce este foarte tare la această aplicație e faptul că încă de la început ai acces la un coach personal care te ajută și te sprijină să descoperi stilul sustenabil: schimbări mici de obiceiuri, sprijin motivațional, înțelegi cum funcționează creierul uman în relația cu mâncarea, cum ajută mișcarea, ce sport este mai potrivit pentru a accelera slăbitul, hidratarea, somnul, etc.

Este un serviciu premium accesibil pentru toată lumea. Aici găsești link-ul spre site-ul lor de unde începi făcând testul: ikanos.ro

Cum m-a ajutat pe mine?

În primul rând m-a disciplinat la consumul de grăsimi.

Sunt o mare mâncătoare de brânzeturi și mai ales cele grase și gustoase. Ei bine, există brânzeturi mai puțin grase și la fel de gustoase. Așa că am început să le înlocuiesc de exemplu telemeaua cu urda, perlele de brânză să le aleg cu 2% grăsime, la fel și brânzica de vaci o aleg mai slabă și chiar nu se simte.

Același lucru și la iaurt. Ador iaurtul de tip grecesc gras, dar am descoperit și cu 2% grăsime la fel de gustos.

Tot de la Ikanos am învățat să mănânc mai multe fructe. Nu știu de ce le neglijam, mai ales că sunt varianta de dulce sănătos.

Acum la fiecare gustare mănanc nectarine, piersici, prune.
Când aveam cursurile cu copiii la ora 11:30 și le dădeam pauza de gustare, îmi luam și eu gustarea… fructe.

Tot Ikanos mi-a deschis ochii vis a vis de mișcarea zilnică.

Da, unul dintre motivele pentru care avem un metabolism leneș este faptul că nu facem mișcare, iar o oră de trei ori pe săptămână nu este același lucru cu mișcarea zilnică, așa că am ajuns să fac sport zilnic măcar 30 de min.

Tot din același motiv îmi parchez mașina mai departe, pentru a merge mai mult pe jos. Cu ocazia asta fac și economie la parcare.

Mă mai ajută și faptul că există ceva care zilnic îmi amintește cât de importante sunt aceste alegeri sănătoase. Pentru că nu de puține ori tentația de a călca strâmb există, așa ca Ikanos vine ca acel îngeraș de pe umărul drept care îți reamintește că ești pe drumul cel bun și nu are rost să te oprești acum.

10 lucruri care îmi plac la Ikanos

1. Lecțiile zilnice

Ikanos este ca un curs care nu numai că te învață zilnic câte o lecție utilă de nutriție, mâncat emoțional, motivație și multe alte subiecte care au legătură direct sau indirectă cu slăbitul dar te ajută să te decodifici și să te înțelegi mai bine. Este multă psihologie comportamentală în tot programul, iar asta te face să privești lucrurile din altă perspectivă.

2. Coach-ul personal Ikanos

Așa cum am zis mai sus, unul din cele mai mișto lucruri este că de la început de când intri în program ți se alocă un coach dedicat ție care te ajută pe toată durata programului. Oricând ai o întrebare sau ai nevoie de susținere îi scrii și îți răspunde. De obicei răspunsul vine în maximum câteva minute. Chiar simți că nu ești pe cont propriu, fără să simți presiune însă.

3. FlexIkanos

Un alt aspect care face ca programul să fie unic și diferit este abordarea lor relaxată asupra nutriției. Practic, nici un aliment nu este interzis, așa că au construit un sistem calibrat pe necesarul caloric al fiecăruia, dar cu care nu trebuie să numeri deloc caloriile. Este ușor de folosit, iar mie îmi priește să îmi pot calibra mai bine mesele cu toate cele 3 categorii de macronutrienți.

Pentru cine vrea să slăbească, FlexIkanos vine în 4 faze diferite:

Faza de Adaptare care durează prima o săptămână.
Faza de Slăbire I pe care trebuie să o urmezi până nu mai slăbești suficient în fiecare săptămână
Faza de slăbire II pe care o ții după Faza de Slăbire I și până la finalul săptămânii 15 sau până ajungi la greutatea ta ideală.
Faza de Menținere pe care o începi după 15 săptămâni și pe care o urmezi o perioadă până te stabilizezi sau până vrei să începi să continui să slăbești.

Practic, FlexIkanos răspunde la 3 întrebări într-una: Ce mănânci? Cât mănânci? Când mănânci? Iar asta este valabil atât pentru cei care vor să slăbească, dar și pentru cei care vor să își mențină greutatea fără eforturi mari.

IKANOS Farfuria Ideală

4. Bazele ștințifice ale programului

Mi-a plăcut foarte mult că programul este bazat pe studii științifice și toate informațiile sunt argumentate, astfel că nu rămâne loc de interpretare.

5. Nu-ți impune un ritm pe care să nu-l poți duce

Eu nu m-am aucat de Ikanos ca să slăbesc, am vrut să mă ajute să mănânc mai echilibrat, să deprind și mai multe obiceiuri sănătoare, dar din câte văd nu este genul de program care promite că slăbești 5 kg într-o săptămână sau genul care să te înfometeze.

Cred că asta și înseamnă slăbitul sustenabil promovat de Ikanos, faptul că poate fi ținut pe termen lung fără teama de a te reîngrășa la final.

6. Rețetele Ikanos

Chiar dacă nu impune restricții de alimente Ikanos are o secțiune de rețete unde găsești de toate, de la supe, la pizza, paste, dulciuri și salate. Toate rețetele sunt calculate pe număr de porții, astfel încât să știi cât poți mânca fără să sari calul. Am întrebat de ce nu au mai multe rețete vegetariene și am aflat că urmează să mai adauge multe alte rețete, chiar și vegane.

Rețetele pot fi utile și doar ca sursă de inspirație, chiar dacă ești o persoană cu imaginație în bucătărie.

7. Programul de sport

După cum ziceam, un lucru de care cam uitasem în ultima vreme era sportul. Ikanos are și parte de sport, dacă optezi pentru asta. Rutina de a face mișcare de 4-5 ori pe săptămână, pe lângă că ajută la accelerarea metabolismului ne face să ne simțim mai bine psihic. Programul de sport are un antrenament diferit în fiecare zi, deci nu te poți plictisi de el! Poți face exercițiile și acasă, dar și la sală, dacă vrei.

8. Ușurința cu care se folosește aplicația

Această aplicație nu este complicată deloc, din contra, aș spune că este foarte simplă. Practic ai acces la program (sau programe – dacă optezi să faci și sport), ai acces la FlexIkanos, la modulul de rețete și la chat-ul direct cu coach-ul tău. Oricine poate folosi aplicația, îți trebuie doar un iPhone sau un telefon cu Android.

9. Planurile alimentare diversificate dar simple

Pentru cine are nevoie (cel puțin la început) de mai multă strictețe sau nu se poate obișnui cu idea că poate să învețe din mers să își configureze mesele corect ei au și opțiunea de plan alimentar. Au variante de plan alimentar normal, pescatarian, vegetarian și vegan. Eu am avut initial un plan pescatarian care arăta foarte bine, dar până la urmă am renunțat și am cerut acces la FlexIkanos. Nu-mi place să mă restricționez.

10. Reminderele zilnice de a parcurge programul zi de zi

În fiecare zi primesc notificarea push de la aplicație că am de citit o nouă lecție iar asta mă ajută să nu uit, indiferent cât de încărcat mi-e programul.

Cât costă Ikanos?

Probabil că te întrebi cât costă. Mi se pare normal, însă vreau să știi că dacă ar fi gratis nu te-ai ține de el.

După perioada initială de “Încearcă Ikanos”, programul costă 60 ron/săptămână, adică 240 ron/lună cu totul inclus, dar la achiziția pe 3 luni vine cu o reducere semnificativă și costă doar 450 ron.

Ce mai vreau să știi despre programul Ikanos

1. Cu Ikanos îți atingi obiectivul spre greutatea ideală în 15 săptămâni.

2. Rezultatele programului sunt pe termen lung, spre deosebire de dietele restrictive după care de obicei ne reîngrășăm.

3. Ikanos este DIFERIT bazându-se pe schimbari mici de obiceuri având la baza studii științifice.

Concluzie

Ca și concluzie, îmi place mult Ikanos și îl recomand oricui are nevoie de ajutor să slăbească și s-a săturat de dietele restrictive sau de dietele care nu funcționează.

Succesul tău cu această aplicație depinde de cât de consecvent urmezi programul sau dacă lucrezi cu coach-ul tău în mod activ și motivația cu care pornești la drum.

Ikanos nu este singura aplicație care îmi ușurează viața, de exemplu am o plantă pe care trebuie să o ud cu paharele de apă pe care le beau peste zi. Dacă o neglijez planta moare și nu vrea nimeni asta.

Chiar sunt curioasă voi ce aplicații aveți pe telefon care vă ajută să luați decizii sănătoase.

Ți-ai instala o aplicație care să te ajute să slăbești sau să te menți la aceeași greutate?

Aici găsești link-ul spre site-ul lor de unde începi făcând testul: ikanos.ro.

Write A Comment