După ce m-am străduit să mă înțeleg pe la 20 de ani și să mă echilibrez pe la 30 de ani, la 40 iar am avut un hop de trecut în care a trebuit să o iau de la început.
Dar cu toate astea sănătatea mea era execelentă aveam o carieră de succes, destui bani cât să nu mă plâng, un copil și prieteni minunați.

Ce să mai în doi ani am reușit să am și relația perfectă cu iubitul meu, așa că iată-mă în prag de 45 de ani trăind cea mai bună perioadă din viața mea.

Acum știu și de ce: cercetări recente în psihologie și neuroștiințe arată că înaintarea în vârstă are un efect independent asupra satisfacției vieții, separat de factori precum sănătatea, bogăția și alte circumstanțe de viață. Cu alte cuvinte fericirea dispare undeva în jurul vârstei de 20 de ani și se întoarce undeva între 45-50 de ani.

Acum că știu acest lucru pe care aș fi vrut să mi-l spună și mie cineva, vi-l scriu eu aici.
Pentru că chiar așa este, la 20-30 de ani eram preocupată cu construirea, carierei, familiei, copii, etc, apoi în jur de 40 parcă avem ceva o nemulțumire, ba de una , ba de alta
M-am gândit că va trece, mai ales că și începuseră problemele cu fostul soț.
Pe măsură ce am trecut de 40 de ani, mai exact la 42 de ani parcă a început să se facă lumină.
Am obținut un nou rol într-un serial, l-am întâlnit pe Cristi, școala de actorie mergea din ce în ce mai bine, așa că a început să vină soarele și pe strada mea.

Și apoi, am mai observat ceva. Neliniștea s-a retras, perfecțiunea pe care o doream în permanență nu mai punea atâta presiune pe mine, ba mai mult, sunt mai relaxata ca niciodată din toate punctele de vedere.

Ceea ce am învățat de atunci când eram la granița cu 40 este că crizele de vârstă mijlocie se manifestă în țări și culturi din întreaga lume.
Pare a fi o pornire emoțională care ne deconectează de obiectivele și valorile legate de realizări materiale, casă, mașină, etc și ne invită să investestim mai mult în comunitate și conexiunea interpersonală. Cu alte cuvinte, este o perioadă de tranziție emoțională și socială – asemănătoare, în acest sens, cu adolescența, dar fără imaturitate și coșuri.

În altă ordine de idei, însă, cele două etape de viață sunt foarte diferite.
Părinții, școlile și societatea înțeleg că adolescența este o perioadă adesea tulbure și, prin urmare, oferă tot felul de alternative și sprijin pentru a ajuta copiii să treacă prin ea. Adolescenții se pot lupta cu adaptarea și tranziția de la copil la adult, dar știu că nu sunt anormali și nu sunt lăsați să se descurce singuri cu această provocare.

În schimb, nu există sprijin pentru nefericirea de la vârsta de 40 de ani, este o „criză la mijlocul vârstei” iresponsabilă și perturbatoare.
De aceea bărbații caută femei mai tinere, se vor iar vânători, cuceritori.
Femeile se luptă să se agațe de o tinerețe care nu se mai zărește fizic, dar care este acolo încă în suflet, copiii sunt și ei mari, adolescenți care caută independența și atunci începe disperarea.

Mulți nu accepta această criză și dau vina pe slujbă sau relație, așa că aici este momentul în care se schimbă joburi sau partenerul/ partenera.

Deci, dragi femei vă anunț pe această cale, dacă treceți printr-o astfel de criză a vârstei nu este absolut nimic anormal, ba mai mult totul se rezolvă.
Veți trece peste această perioadă și vă veți descoperi mult mai puternice, mai frumoase, mai încrezătoare și nu veți mai da doi bani pentru ce zic cei din jur vostru.
Veți prinde aripi.

Write A Comment