Îmi este greu să recunosc că acum la 40 de ani nu mai sunt că la 20, ba mai mult, nici măcar ca la 30 .
Ce înseamnă asta?
Păi de exemplu nu mai mănânc zahăr, pâine, carne și tot mă îngraș dacă nu am grijă la ce ora mănânc și ce cantitate.
Dacă pierd o noapte îmi ia o săptămâna să-mi revin și nu în ultimul rând, dacă e prea cald afară simt că nu mai pot respira.
Da, da știu, 40 de ani nu înseamnă că sunt bătrână. Mă recunoaște încă lumea pe stradă, chiar și colegii de liceu pe instagram, iar fetiță mea are doar 10 ani.
Ei bine, atunci de ce mă simt depășită?
Păi în primul rând ar fi mesajele de pe WhatsApp de la copiii mei de la actorie.
Când primesc câte un mesaj de la ei că întârzie sau că nu ajung la curs, am nevoie de traducător că să-l descifrez.
Adolescent: „Scz k azi nu ajng la curs, am niște probl aks și nu pot să ajng. Dk se face dat viit pt k ajng. Scz și vb m trz q colegii să aflu c ați fqt azi. Ms mult ”
Traducere: „Scuzați-mă că azi nu ajung la curs, am niște probleme acasă și nu pot să ajung. Dacă se face dată viitoare poate că ajung. Scuzați-mă și vorbesc mai târziu cu colegii să aflu ce ați făcut azi. Mulțumesc mult”
Ce se întâmplă cu cuvintele. Când s-au scurtat atât de tare?
Chiar e nevoie de un cod special că să înțelegem mesajele de pe WhatsApp?
Deci iată că vârstă își spune cuvântul.
Motivul numărul 2 ar fi că abia am înțeles cum stă cu facebookul, cât de des și cum să postez.
Cum e mai bine, poză vs video, am blog, vlog și mail și ghici ce…. sunt depășită.
Adolescenții mei mi-au spus că facebookul este pentru bătrâni.
Păi nu era treaba aia că “dacă n-ai facebook, nu exiști “? Când a mai expirat și asta???
Unde mai pui că nici televizorul nu mai este la modă. Acum adolescenții stau pe youtube și Netflix, direct de pe tabletă, leptop sau telefon, deci de aici ajungem la motivul numărul 3 … care mai sunt vedetele?
Ruxi a mea vine cu tot felul de nume noi, cică super mega cunoscuți…vloggeri .
Andreea Marin, Ștefan Bănică, Horia Brenciu, Mihaela Rădulescu nu există…. Cristi și Vlad Munteanu, Diana C, Bibi, Selly, Bianca Adam aka Tequila aceștia sunt pentru ea vedete.
Nu îi știu pe niciunul și parcă mă ia atacul de panică, apoi mă mai liniștesc când aud de Smiley și Pavel Bartoș, atunci zic… “Hai că n-am îmbătrânit de tot” ?
Un alt motiv pentru care mă simt depășită este când mă contrazic cu Ruxandra despre diverse lucruri care sunt vechi, dar ea zice că sunt noi.
Nu ați înțeles? Păi a vrut să vadă filmul Jumanji. Ok am zis, dar mai întâi să-l vezi pe primul care a fost făcut în 1995.
Ruxi: … din ‘95? Pe bune?
Da, pe bune și să știi că nici melodia True Colors nu este din filmul “Trolls” ci este o melodie veche, cântată de Cyndi Lauper în 1986.
Da…. Tinerii din ziua de azi… Și zicând această replică pe care am auzit-o și eu toată adolescența și tinerețea mea, realizez că sunt clar, altă generație.
Unde mai pui că stau foarte prost la matematică. De curând m-am întâlnit, la Sibiu cu o colegă de liceu și mi-a zis, “ hai că ne vedem peste 3 ani, la întâlnirea de 25 de ani de la terminarea liceului”
Eu aproape sigură pe mine zic “ ha, ha 15 ani, poate”
Colega: “ Nu măi 25, n-am avut întâlnirea de 20 de ani acum 2 ani?”
Pam pam… se pare că am pierdut noțiunea timpului și pentru mine din 1996-2021 sunt doar 15 ani. ?
Ce să mai zic, nu mai zic nimic. Poate sunt eu depășită, însă dansez foarte bine dacă îmi pui Spice Girls, Snap, Madonna, Michael Jackson.
Și când dau pe MTV nu pot spune că nu fac față. Chiar și când mai ies în club cu prietenele mele de 20+ rezist să dansez o noapte întreagă, pentru că până la urmă am doar 40 de ani!
Nu sunt chiar atât de depășită!
Foto credit: Mihai Raitaru