Când am schimbat prefixul la 40 de ani nu pot spune ca mi-a fost ușor. Simțeam cumva că am ajuns la jumătatea vieții și nu prea îmi dădeam seama ce mai am de făcut.

Dacă la 20 îmi făceam planuri de ascensiune în carieră, la 30 voiam familie, copil, la 40 părea că am de toate și că nu mai e nimic de făcut.
Acum la 45 de ani vă pot spune cu mâna pe inimă că sunt multe de realizat și la 40, ba mai mult, la această vârstă este mai mult despre tine.

Da, acum e momentul să începi să te pui pe primul loc, să fii mai atentă la dorințele tale și să lucrezi să ți le îndeplinești.
În cazul meu, copilul e mare, casa e gata, cariera e și ea pe val, relația merge strună, deci hai cu disciplina și dezvoltarea personală.

1.Nu mai pretind că îmi place ce nu îmi place

A venit timpul să fiu sinceră cu mine și să nu mă mai prefac.
Pentru anumiți oameni din viața mea am mai spus da, la ce trebuia să spun nu, ba mai mult am citit cărți, am ascultat muzică și am mers la evenimente care nu erau pentru mine. De ce? Ca să fiu pe plac, ca să am prieteni, ca să fiu populară.
Ei bine, gata, a venit vremea ca acestă jumătate de viață să o trăiesc cum îmi place mie.

2. Învață ceva nou, mi-am zis

Și așa am făcut. Obișnuiam să știu puțină germană așa că am început să o învăț. Nu doar limba ci și cultura, autori. Ruxandra, fiica mea studiază totul în limba germană așa că mi s-a părut fun să pot să o transform în profesoara mea.

3. Am descoperit călătoriile

Îmi plăceau vacanțele și înainte, însă acum le vreau mai des, mai lungi și cu un scop.
Vreau să cunosc, să experimentez, să descopăr lucruri noi, de la cele culinare, până la istoria și tradițiile locului respectiv.
Se pare că noi, nu prea ne folosim toate zilele de concediu, însă vă asigur că după ce ați petrecut 40 de ani din viață muncind, meritați să vă bucurați de fiecare zi de concediu.

4. Revigorați-vă relația cu mici flirturi, glume, surprize

Este ușor să lași relația ta să stagneze când sunteți împreună de mult timp. Pentru a menține lucrurile proaspete, asigură-te că încă îți faci timp să flirtezi cu partenerul tău.
Nu te opri din joacă, ci fii creativă. Nu doar că te vei simți bine, dar îl vei face și pe el să se simtă dorit și iubit.
De când nu ai mai fost la sexshop? 🤭

5.Treziți-vă mai devreme

Chiar dacă programul îți permite să dormi până la 8 sau 9, îți recomand să te trezești mai devreme.
Obișnuiam să mă trezesc la 5:45 când Ruxi avea cursurile dimineața, apoi când acestea s-au mutat la amiază, mi-am păstrat ora de trezire la 6:30-7:00.
Îmi place să mă bucur de 30 de minute de liniște, să apuc să-mi fac rutina de dimineață și astfel mă asigur că am o zi bună și că nu am probleme cu somnul.

6.Găsiți un hobby.

Vrei să profiti la maximum de cei 40 de ani? Nu mai pierde timpul cu statul pe telefon sau la TV. Lasă că e timp de seriale după 70 de ani.
Dacă îți găsești un hobby acesta poate veni la pachet cu prieteni sau obiceiuri noi, care îți garantez că îți vor îmbunătăți viața.
Eu, de exemplu plimb câinele nostru sau mă rog unul dintre ei.
Nu doar că fac mișcare, dar așa mi-am cunoscut toți vecinii și câinii lor.

9. Citiți în mod regulat.

Da, nu există zi în care să nu citesc și în fiecare lună trebuie să termin cel puțin o carte. Studiile arată că cititul ține pierderile de memorie departe.

10. Stai departe de dramele de la servici

Dacă intenționați să vă pensionați la 65 de ani, mai aveți mulți ani de muncă. Pentru a face acest timp mai suportabil, faceți tot posibilul și evitați drama de la job ori de câte ori este posibil. Încercați să vă orientați doar către lucrurile frumoase care se întâmplă pe acolo. Poate auziți de o colegă că e îndrăgostită sau alta a rămas gravidă. Bucurați-vă de toate veștile care aduc fericire în viața colegilor voștri.

11. Faceți sport zilnic

Chiar și 10 minute pe zi.
Am învățat asta de la tata, mișcarea zilnică face mult mai mult decât sală de 2-3 ori pe săptămână. Găsiți o rutină de fitness care vă place și țineți-vă de ea.

12. Fă voluntariat

Vrei să-ți îmbunătățești sănătatea și lumea din jurul tău? Nimic mai simplu, implică-te în campanii care ajută societatea să evolueze.
Cercetările arată că voluntariatul îți poate crește durata de viață, așa că atunci când faci voluntariat, fie că e pentru copii, bătrâni sau animale abandonate, te vei simți bine și mult mai util societății din care faci parte.

13. Fă-ți mai mult timp pentru prietenii tăi

După 40 de ani, fă un efort real să petreci timp cu prietenii tăi în mod regulat. Și cu familia ar fi bine să te conectezi mai bine. Cei care te cunosc, te iubesc și te acceptă așa cum ești sunt exact oamenii cu care trebuie să relaționez mai des. Așa că lasă Netflix -ul și sună-ți un prieten, cheamă-i la grătar, scoate-i la masă. Profită de reațiile frumoase pe care le-ai construit și le ai de atâta timp.

Ar mai fi multe de scris, dar mă opresc aici cu promisiunea că voi continua cu altă ocazie.
40 e o vârstă foarte frumoasă dacă știi să profiți de beneficiile cu care vine la pachet.
Trebuie doar să fii atentă la tine.

Write A Comment