Mă trezesc dimineața și mă uit în oglindă.
Da, tot am ceva riduri fine deși folosesc măști și creme care îmi promit că dacă le folosesc regulat nu voi mai avea niciun rid.
Ce glumă bună, nu e așa?
Am mare grijă de felul cum arăt, am mare grijă de tenul și pielea mea și totuși nu pot da timpul înapoi.
Atunci de ce ne tot chinuim să arătăm ca la 20 de ani?
De când am făcut 40 de ani, aud în stânga și în dreapta cum că 40 este noul 20…
Ei, poate că nici nu vreau să mai am 20 de ani.
Am o casă foarte frumoasă, am o carieră stabilă, am un buisness de care sunt foarte mândră și nu în ultimul rând am o familie și un copil minunat, deci cred că am dreptul ca la 40 de ani să arăt de 40 de ani.
Nu îmi este rușine cu viață mea și sunt chiar mândră de fiecare realizare, așa că la naiba cu 20 de ani, când nu aveam ce mânca și eram extrem de încrâncenată să trăiesc.
Da, am trăit cei 40 de ani din plin, am avut bucurii, am și suferit pe măsură, pentru că la 40 se presupune că ai trăit jumătate din viață. Și chiar nu am trăit-o degeaba.
Dacă am trăit jumătate din viață, înseamnă că mai am jumătate, deci în loc să-mi fac probleme despre cum să arăt de 20 de ani, mai bine TRĂIESC.
Ridurile de pe față mea sunt fine și parcă reprezintă o harta a locurilor și lucrurilor pe care le-am văzut și trăit în această viață, de când eram bebeluș și până acum.
Chipul meu de acum este al unei femei de 40 de ani independența, care poate face față multor provocări la care varianta mea de la 20 de ani nici n-ar îndrăzni să se gândească.
Nu mai vorbim de înțelepciune și răbdare, două caliatati care îmi lipseau cu desăvârșire la 20 de ani, iar acum pare că m-am născut cu ele
Pe lângă toate astea, cred că ar cam trebui să învățăm să acceptăm că îmbătrânim, că frumusețea , după o vârstă , vine doar din interior și că nimeni nu este scutit de acest drum.
Toți am fost copii, apoi tineri și toți îmbătrânim.
Nu cred că mă ajută această disperare de a arăta tânăra să înțeleg mai bine viața și nici nu mă ajută să-mi trăiesc viața cinstit.
Sunt oameni care s-au oprit la vârstă de 40 de ani, alții la 50 și alții au trăit 100 de ani, însă nu cum au arătat contează ci abundența de experiențe pozitive trăite, asta ar trebui să fie”grija” noastră.
Înaintarea în vârstă este un privilegiu, nu toată lumea are norocul să trăiască mult, așa că hai să nu luăm asta că pe un blestem .
Semnificative și profunde,sunt semnele de îmbătrânire, care stau ca mărturie a luptelor care au fost câștigate, dragostea care a fost făcută și viața pe care am trăit-o și continuăm să o trăim atât timp cât ni se permite.
Mă întorc de la oglindă și las mintea să rătăcească.
Chiar iubesc cum arăt la 40 de ani și nu mă interesează să arăt de 20.
