Ce mai rămâne din tine când se sting luminile și rămâi singur cu tot ce ai amânat ani la rând? L-am invitat pe Mircea Solcanu la Tabu… by Ioana Ginghină pentru că am simțit că dincolo de omul pe care publicul l-a văzut atâția ani pe ecran există multă sensibilitate și o poveste care merita spusă. Mircea vine cu o sinceritate aparte și spune lucruri pe care merită să le asculți. Povestește cum a trăit retragerea din televiziune, de ce a spus la un moment dat că o parte din el a murit și cum a început, de fapt, reconstrucția lui. Ajunge și la perioada grea a operației, la felul în care boala i-a schimbat viața, la liniștea pe care a găsit-o departe de agitație și la credința care l-a ținut în picioare atunci când multe păreau pierdute. Recunoaște că nimic nu l-a speriat mai tare decât gândul că ar putea muri copilul din el. Mircea Solcanu vorbește și despre iubire,frica de moarte, depresia prin care a trecut recent și întâmplarea care l-a făcut să privească altfel tot ce trăiește azi. Iar povestea tânărului care i-a spus că l-a ajutat să devină un om mai bun spune enorm despre impactul pe care îl poate avea un om, chiar și atunci când nu știe.

Write A Comment