Pare a fi un copil, atunci când intri în Centru. Este firavă și delicat, dar un munte de tenacitate și voință.
Alexandra Dreghiciu a pus pe picioare un Centru, The Story of Autism. Un loc dedicat copiiilor bolnavi de autism și nu numai. Povestea ei a început atunci când fiul ei a fost diagnosticat cu autism. Ca orice mama lovită de un astfel de diagnostic prima data a venit intrebarea: “De ce eu?” Apoi a început cautarea solutiilor și lupta cu prejudecățile.
1. România nu este cea mai prietenoasă țară pentru copii care au nevoie speciale. Ce șansă are un astfel de copil, care provine dintr-o familie normală, la dezvoltare și recuperare?
Eu spun că sunt șanse, sunt grădinițe, școli care acceptă copilașii cu nevoi speciale, chiar este acceptată și ideea de shadow teacher. Depinde foarte mult de calitatea terapiei, inclusiv mediul. Dacă familia ii oferă suportul absolut șansele să ajungă la normalitate sunt destul de mari. Și nu doar cei dintr-o familie normală au șanse, toți au șanse dacă găsesc centrul potrivit, oamenii potriviți și au parte de o familie dedicată.
2. Ce este cel mai important: centrul de terapie, familia, prietenii, societatea, în recuperarea unui copil cu autism?
Toate sunt importante! Cea mai importantă în viața lui e familia, dragostea, sprijinul celor dragi, apoi Centrul, pentru că aici se pregătește să facă față societății, cerințelor ei. Aici participă la diverse terapii, descoperă lucruri noi despre el și despre tot ce îl înconjoară.
3. Cum a început The Story of Autism? Cât de mare este efortul financiar și care sunt rezultatele?
The story of autism a început dintr-o pasiune amestecată cu propria poveste. De la o simplă pagină pe Facebook, 
unde incercam să le învăț pe mămici cum să-și facă materiale singure din obiectele de prin casă, apoi mi-am făcut curaj și am deschis Centrul pentru că în mare parte nu eram multumita de ce vedeam în jur. Mi-am dorit dintotdeauna să ajut copii, am simțit ca asta e, într-un fel, menirea mea. Financiar, este destul de dificil, e nevoie de multe materiale și nu sunt ieftine. Terapiile costă, specialiștii la fel. Casuța noastră, cum îmi place să îi spun Centrului, a avut nevoie de renovări majore. Am muncit mult, dar cu mult suflet, și ajutată de voluntari minunați. Dar știi ce? Merită tot efortul atunci când seara primesc mesaje de la mămici și îmi mulțumesc sau când văd că cei mici evoluează și reușesc să se dezvolte frumos. Asta îmi da curaj să merg mai departe și să cred că putem schimba ceva în societatea noastră atât la nivel de mentalitate cât și la nivel de implicare.
4. Cum este să fii mama a unui copil cu nevoi speciale/ cât de greu este să faci față prejudecăților românilor?
La început mi-a fost foarte greu, știam ce este autismul, dar nu puteam să concep că el are autism. Nu îmi puteam scoate din cap întrebarea: “de ce copilul meu?” În parc mă loveam de părinți care se uitau urât și asta mă descuraja foarte mult, chiar și copiii erau și sunt răutăcioși, resping un copil cu nevoi speciale, nu-l acceptă și nu-i dau nici o șansă. A fost greu, dar asta m-a făcut să înțeleg câtă nevoie de suport aveam și să le ajut pe alte mămici să depășească mai ușor aceast stadiu. Începutul este critic, apoi urmează acceptarea și vezi lucrurile altfel, iar cei din jur nu te mai deranjează, îți vezi de drumul tău și atât.
5. Câți copii vin în Centru și ce terapii practicați?
Încă suntem la început, avem câțiva copilași inclusiv copii tipici. Eu mizez pe activități de grup ( arte- la arte avem un
băiat special cu idei multe și cu un talent aparte, inclusiv la copiii, muzică în mai multe stiluri și diferite instrumente- pian , handpan- la fel o echipa minunată, oameni speciali și cu o energie aparte, copiii au nevoie de oameni speciali, la fel că și ei) Facem terapie ocupațională, logopedie, kinetoterapie, avem și un program special dedicat adulților. Pentru că au nevoie de suport la fel de mult ca și copiii lor. Eu nu cred în ABA. Noi la Centru încercăm la terapiile de grup să lucrăm cu toți copiii,mixam copii tipici cu cei cu nevoie speciale, nu facem diferențe și ii ajutăm să se integreze. Iar acum suntem în căutare de copii voluntari pentru proiectul nostru “make a friend “. Așa că, dacă știti copii care vor să facă voluntariat, îi aștept cu drag.
6. Care este cel mai important suport în recuperarea unui copil cu autism?
Familia! Dacă înțeleg, se informează și acceptă toate celelalte vin de la sine. Un copil cu autism sau un copil cu nevoie speciale are nevoie de dragoste, atenție, răbdare și afecțiune. Toate aceastea, cuplate cu terapiile special, aduc rezultate vizibile.
7.Ce pregatiti pentru toamna?
Un proiect de suflet. Ne deschidem portile pentru un afterschool dedicat copiilor cu nevoi speciale. Programul afterschool-ului incepe de la 12:30 si se termina la 19:00. O sa fie fun! Si un mod minunat de a-i ajuta pe cei mici. Ne puteti face o vizita la centrul nostru din : Str Sandu Aldea nr 25,
iar pentru mai multe detalii ne puteti contacta telefonic la nr. 0735184270. Detalii despre povestea Alexandrei si a micutilor ei gasiti pe https://www.facebook.com/thestoryofautism/
