Iată o activitate uşoară distractivă de numai 30 de minute pe zi şi care se poate întinde pe mai multe zile .
Bucuria mea este poate mai mare decât a Ruxandrei, atunci când vine vacanţa. Nu îmi place să mă trezesc dimineaţa şi de aceea, ador fiecare zi liberă dată de guvern, copiilor.
Vacanţa de vară, însă este pe departe preferata mea. ?
Vară, soare, cald şi ziua e lungă, numai bună de muuultă joacă.
Şi chiar asta fac, mă joc toată ziua, când cu Ruxandra, când cu copiii mei, de la Pepinera de Talente.
În vara aceasta am muuulţi copii cu care inventăm tot felul de poveşti şi m-am gândit ca măcar unul din jocurile noastre să-l împărtăşesc şi cu voi.
Deci iată o idee creativă şi distractivă, pe care o puteţi face cu copiii voştri.
Nu vă trebuie mai mult de 30 de minute pe zi.
În prima zi căutaţi să vă aprovizionaţi pentru a vă confecţiona un personaj sau chiar mai multe.
Uite cum se face, de exemplu, un dragon: https://youtu.be/F7CqHZ_UR70
Aveţi personajul, păi a doua zi, inventaţi o poveste, care să-l includă şi pe el, dar care trebuie scrisă neaparat pe hârtie.
Pentru copiii mai mari, aş merge mai departe şi aş transforma povestea în dramatizare, adică, i-aş compune multe replici.
Urmează apoi, repetiţiile pentru punerea în scenă a poveştii voastre, deci încă o zi în care repetaţi şi iar repetaţi.
A patra zi, deja aveţi premieră, chemaţi toată familia, chiar şi vecinii şi arătaţi tuturor la ce aţi muncit în ultimele 3 zile.
Este o metodă extraordinară de a dezvolta creativitatea, imaginaţia, cursivitatea inventării unei poveşti, dar şi un bun exerciţiu pentru ortografie şi citire.
Iar dacă această activitate va fi făcută alături de părinţi, timp în care să vă dedicaţi acestui joc cu credinţă, în care să ascultaţi şi să manifestaţi interes faţă de poveste, copilul dumneavoastră va avea parte de o dezvoltare personală, afectivă, care îl va ajuta enorm în viitor.
Dacă v-a placut postarea, lăsaţi un comentariu şi promit să mai vin şi cu alte idei de joacă pentru vacanţă ?
Uite cum a fost la noi la clasă: