In fiecare saptamana copiii de la scoala de vara „Regina Maria” au o tema de studiat, iar in aceasta saptamana au invatat despre Rusia.
Si daca e de invatat ceva prin joaca si creativitate, nu putea lipsi nici echipa MiniArtShow ca sa dea o mana de ajutor.
Ne-am gandit cum sa facem un atelier distractiv, dar si educativ pentru acesti copii studiosi.
Am inceput prin a lectura doua povesti de Lev Tolstoi, scriitor rus considerat de către critici ca fiind unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii.
Apoi am continuat printr-un spectacol de teatru de umbre dupa „Pescarul si Pestisorul de aur”, poveste scrisa de alt autor rus, Aleksandr Puskin.
Copiii au fost fascinati de acest spectacol si au vrut la finalul povestii sa cunoasca personajele si modul in care a fost ilustrata acesta.
Am vorbit despre personajele negative si pozitive, iar in final am facut un atelier creativ in care am personalizat celebra papusa ruseasca Matrioska.
Numita de copii, papusa cu surprize, Matrioșka este o păpușă viu colorată, goală pe interior, în care sunt introduse alte păpuși, mai mici, identice.
Noi am facut-o din carton. Cea mare era nepersonalizata, iar in interiorul ei se gasea o papusa mai mica gata colorata.
Copiii s-au bucurat foarte mult cand au vazut papusile si le-au pictat cum au vrut ei.
Am petrecut o dimineata foarte frumoasa impreuna cu cei mici si ne-am distrat, am invatat si am ramas si cu cate o amintire de la acest atelier cu tematica.
Pentru mine acest proiect MiniArtShow a devenit o provocare.
Imi place sa ma implic cat mai mult in aceste activitati cu copiii si sa creez cat mai multe lucruri interesante care sa-i distreze pe cei mici si sa-i faca creativi.
MiniArtShow – ateliere si spectacole pentru copii
Facebook/MiniArtShow
Site-ul e inca in constructie: www.miniartshow.ro
Detalii: miniartshow@yahoo.com
Tel:0749419999
1 Comment
Hello, after reading this awesome article i am too glad to
share my experience here with colleagues.