Este extraordinar cât de afectați suntem de stimulii din exterior și cât de mult ne afectează ei în interior.
Mintea este conectată și stimulată de cele 5 simțuri : văzul, auzul, mirosul, gustul și simțul tactil.
Din păcate chiar dacă știm că nu este bine să gândim anumite lucruri sau să reacționăm la ceea ce ne trece prin minte, nu putem să ne abținem. Fiecare simț ne da o senzație care apoi ne da un gând.
Dacă vedem ceva, automat judecăm, avem o părere; dacă auzim un sunet, o melodie, la fel ne trec anumite gânduri despre ea; mirosul ne duce cu gândul la vizualizarea a ceea ce am mirosit și tot așa și simțul tactil.
Problema nu este atunci când acești stimuli ne conectează la gânduri și situații pozitive ci atunci când ne duc spre gânduri negative.
Acestea ne afectează calitatea vieții.
Anul acesta am reușit să mă las de cafea, de atașamentul pe care îl aveam de ea, o dependență care mă enerva teribil.
Am reușit să nu mai beau cafea pentru 2 luni.
Am trecut de durerile de cap, mi-am reglat energia astfel încât nu mai simțeam nevoia de cafea dimineața.
Am reușit să mă desprind de acest obicei care, personal, nu îmi plăcea.
Dacă va întrebați dacă mai beau acum cafea? Răspunsul este, DA!
Nu în fiecare dimineață, nu mai am dependență de cel puțin o cafea dimineața, dar beau cafea.
Cum s-a întâmplat?
Păi de la mirosul de cafea pe care l-am simțit într-o dimineață de marți, când veneam cu prietena mea, Corina, de la Biserica.
Am trecut pe lângă un Coffee Shop și Corina zice “Hai să intrăm să-mi iau un latte” și am intrat.
Prietenă mea, a continuat să-mi povestească despre ceea ce îmi povestea înainte de a intra în cafenea, însă eu nu o mai puteam urmări.
Mirosul de cafea aromată m-a invadat și o dată cu el au început gândurile.
“ O Doamne ce bine miroase. Poate că n-ar fi așa rău dacă mi-aș lua și eu un soia latte cu muuultă scorțișoară. Adică nu poate să-mi facă rău. Doar acum, o singură dată.”
Corina tot vorbea în tot acest timp, însă de mult pierdusem firul poveștii.
Gândurile mele erau la ispita.
Conștientizam că am scăpat de dependentă, știam exact cât de bine mă simțeam fără cafea, știam ce lucru bun am făcut că am reușit să scap de acest obicei și totuși mintea îmi tot dădea argumente să iau acel soia latte.
Normal că l-am luat, însă după acest incident am început să mă observ mai bine, să realizez când gândurile țin cu mine și când sunt împotriva mea.
Acele pofte care ne spun să facem doar lucruri nesănătoase, care ne distrug mintea și sufletul nu sunt ale noastre, asta e clar, însă totuși de ce sunt atât de puternice.
De ce avem încredere în ele sau mai rău, le considerăm ale nostre, ne identificăm cu ele și ne resemnăm în față lor.
“Sunt ceea ce gândesc”, “Asta e viața”, “ O viața am, deci trebuie să mănânc sau să îmi fac toate poftele”… etc…
Da, poate că avem doar o viața, dar chiar trebuie să ne autodistrugem?
Noi controlăm mintea sau mintea ne controlează pe noi?
Nu putem avea o viață fericită într-un mediu sănătos?
Oare chiar este atât de important să facem o acțiune nesănătoasă că să fim fericiți în această “singură viața”?
Nu știu, nu am răspunsurile la aceste întrebări sau dacă le am sunt doar ale mele.
Știu doar că acum beau cafea.
Încerc să îmi găsesc fericirea din lucruri mărunte, fără a răni pe nimeni, mai ales pe mine.
Este evident că sunt aici, pe Pământ, ca să învăț, deci îmbrățișez orice greșeală, orice slăbiciune și să observ partea bună a lucrurilor.
