Nu-mi mai amintesc când am avut o conversație neîntreruptă cu soțul meu. Ruxandra e mare, are 10 ani, însă vorbește enorm de mult. Pe lângă tot felul de întrebări are tot felul de răspunsuri, povești de povestit, tutoriale de arătat.
N-ai cum să o oprești.
Nici de clasicul: “Mamă, mamă, mamă, mamaaaaa….!”nu am scăpat.
Și atunci gândul și/ sau conversația se întrerup cu clasicul “ce-i?”
Urmează o cascadă de explicații poveșți mai mult sau mai puțin adevărate și gata s-a dus firul logic al gândului și cu el și discuția dintre mine și soțul meu.
Da și se întâmpla asta la fiecare 5-10 minute.
O să râdeți dar nici la baie nu scap. Închid ușa plină de speranța unui moment de liniște și… se aude după ușa “mamaaaa… ce faci? Pot să întru?”
Răspund încă cu speranța în suflet “Nu!!!!”
Și apoi gata “ Știi ce mi-a zis Ana?…” ???
De aici urmează o altă cascadă de poveșți de preadolescentă dornică de comunicare.
Sigur că mai sunt momente de liniște, când se uită la TV sau pe YouTube, dar oricât de tentant ar fi să o abandonez acolo o zi întreaga, apare vocea conștiinței și după o ora, iese din mine mama responsabilă care zice “ când se termină episodul închide”.
De multe ori regret că am spus asta ??♀️
Îmi lipsesc conversațiile cu soțul meu și nu doar ele ci și lucrurile pe care le făceam înainte de a deveni părinți.
Acum fără a fi neapărat intenționat, ne neglijăm pe noi înșine și relația noastră în detrimentul timpului de calitate petrecut în familie. Uităm să fim un cuplu pentru că suntem prea ocupați să fim părinți.
Ok, dacă se înțelege de aici că nu îmi iubesc copilul, înseamnă că trebuie să mă las de scris. O iubesc enorm pe Ruxandra. Este soarele meu!
Dar, uneori prefer să o iubesc de la distanță, iar “distanța” este la bunici sau în tabăra.
Ce poate fi mai minunat decât să-ți iei soțul de mâna să te urci în avion și să dai o fugă la Paris?
E o glumă, căci nu putem face asta, avem și servici nu doar copil!
Însă ce ne putem permite este o sticlă sau chiar două de vin, floricele și un film bun la Netflix.
Apoi ieșit noaptea pe terasă casei la lumina lumânărilor parfumate și povestind orice în afară de treburile familiei.
Și dacă ne ia valul și vrem mai mult de atât, e și mai bine, căci se poate oriunde și cu câta gălăgie vrem, căci Ruxi este la 300 de km distanță.
Sunt perioade când reușim să “scăpăm “ și de job și de copil și atunci preferăm să plecăm de acasă. Nu la Paris neapărat, dar undeva unde să nu fii tentat să speli rufe, să ștergi praful, să faci curat în dressing…etc
Cred că știti despre ce vorbesc.
Să nu fii acasă, unde poate apărea tentația de a face diferite lucruri prin casă.
Să pleci undeva unde să nu trebuiască nici măcar să speli vasele, să nu faci nimic decât să socializezi, să citești, să te plimbi și să arunci orice responsabilitate pe fereastră.
Deci sfat: atunci când copiii nu sunt acasă, ideal ar fi să plecați undeva, nu neapărat departe, dar să fie un loc unde puteți “scapa” de responsabilitățile casei.
Dacă, însă, nu aveți cum să faceți asta, atunci distrați-va acasă, dar este important să reușiți măcar 24 de ore să le petreceți cu partenerul/a.
Gășiți o carte bună, un film care să nu fie animat , mâncați la restaurant sau comandați. Lăsați gătitul! Uitați, pentru un timp, că aveți copii și petreceți acest timp ca un cuplu. Credeți-mă acest lucru funcționează.
Foto credit: Snapyourmoment
