Urăsc lecțiile. Mai mult decât urã, cred că lecțiile îmi dau o neliniște, o stare de anxietate.
Câteodată am și coșmaruri: fac matematică cu Ruxi, nu pot folosi calculatorul, mă încurc în explicații, nu am răbdare și de aici începe să se strice relația noastră, de mamã–fiicã.
Da, când eram copil și stăteam cu mama să fac lectii, până seară târziu și nu de puține ori la lumina lumânării, juram în sinea mea, că eu nu o să–mi chinuiesc copilul cu lecții. Că îl voi lasă să se joace cât vrea el și dacă mai este timp, după joacă și de lecții bine, dacă nu, iar bine.
Însă eu nu voi fi o mama care să își “tortureze” copilul cu lecții.
Ei bine, am ajuns la vârsta în care trebuie să–mi încalc jurământul.
După o abordare relaxată, pe care am avut-o cu școală până acum, dar care nu a dus la niciun rezultat bun, doar la delăsarea totală a Ruxandrei, iată că trebuie să abordez altă strategie.
Va întrebați de ce?
Păi de la anu’ Ruxandra va fi în clasa a-V-a deci vom avea parte de note adevărate și profesori.
Adio invatoare drăguță înarmată cu răbdare, care “aruncă” în stânga și în dreapta cu FB și B, cu inimioare și smile-uri.
Vom trece la lucruri serioase, materie multă și note. Da, cred că notele mă sperie cel mai tare.
Știu că în teorie nu contează nota ci psihicul copilului, dar poate copilul să aibă un psihic bun cu 5 la matematică?
Cu totii am trecut prin școală și știm cu toții că nu era ușor să iei o notă mică, chiar dacă acasă nu te certa nimeni.
Te certa la școală, ba mai mult colegii aveau grijă să te eticheteze ca “prost la matematică”, nu e așa?
Păi și cum faci cu psihicul? Cum face copilul față unui atac verbal venit poate chiar de la prietena cea mai bună sau de la gașca
fetelor populare, care învață super bine?
Dar cum faci tu ca mamã să fii calmă și relaxată când copilul vine cu note mici de la școală și nu are chef de lecții?
Păi va zic eu cum fac. Stau cu ea și fac lecții.
Exact ce am zis că nu o să fac niciodată.
Ba mai mult o ascult, o controlez și cu zâmbetul pe buze, încerc să găsesc motive haioase și bine argumentate, de ce e bine să înveți și să încerci să ai note mari.
Știm foarte bine că atitudinea noastră, a părinților vis a vis de determinarea realizărilor academice ale copiilor, este foarte importantă.
Nu este ok că să trimitem mesaje celor mici de genul “nu îmi place matematica ” sau “colega mea din generală, tocilară, a ajuns foarte rău” sau “nu te ajută școala asta la nimic “.
Dacă aceste afirmații ajung la copiii noștri le vor afecta succesul.
A și apropo eu am adorat matematică. 🙂
Alte materii mi-au dat de furcă.
Vreau ca Ruxandrei să îi placă școala, să își respecte și să–și asculte profesorii, vreau să știe că poate vorbi neîntrebată dacă are ceva de spus, dar cu respect și cuvinte atent alese cât să nu jignească pe nimeni.
Este foarte importantă relația copil-profesor, căci de această relație depinde dacă copilul va iubi acea materie sau nu.
Deci nu trebuie să audă încă povești de genul “ nu o suportam pe profa de chimie “ sau “ ce tare era când chiuleam de la română”.
Cred că nu e bine încă să știe ce cool era mama ei când se certa cu profesorii și nici cât de populară eram pentru că mă îmbrăcăm“altfel”, Madonna gen, căci în acest moment cred că e bine să aibă o relație de prietenie cu școala și cu cât mai multe materii.
Așa că o să fac lecții, o să iau apărarea profesorilor și o să susțin sus și tare că școala este foarte importantă iar să fii tocilară este noul trend.
De ce? Pai simplu, vreau că Ruxandra să–și facă propria părere despre școală, despre viața de școlar.
Nu vreau să-i transmit propriile mele sentimente și neajunsuri.
Eu poate că nu învățăm la istorie, dar ea poate va iubi această materie sau se va simții confortabil să o studieze și să o aprofundeze.
Datoria mea este să-i prezint școala ca o alternativă prin care Ruxi poate ajunge să fie adultul care vrea să fie. Căci fără a trece prin școală nu poți îmbrățișa meseria pe care ți-o dorești, indiferent ce vrei să fii când vei fi mare.
