Chiar dacă autoizolarea s-a terminat, cursurile nu s-au reluat, decât aceste ore on-line care nu sunt chiar pe gustul Ruxandrei.
Dacă ar fi dupa ea, probabil ca ar sta numai pe telefon și tabletă, așa că încerc să-i distrag atenția de la YouTube, TikTok și alte aplicații prin provocări interesante, pe care să le putem face acasă, dar și în aer liber ( ca să o mai scot din casă).
Încă din martie, de când am intrat în carantină am căutat jocuri pe care să le putem juca împreună adecvate vârstei, cu mesaje pozitive, mai ales că trecem printr-o perioadă ciudată.
Ne mai place să ne uităm împreună la desene animate, adecvate vârstei ei și astfel am auzit de noul serial de la Cartoon Networking, canal la care Ruxi încă se mai uită și care promova o nouă aventură, numită THUNDERCATS RĂGETUL.
Normal ca ne-a atras atenția, pentru că suntem mari iubitori de feline, avem 3 pisici acasă, iar animalul preferat al Ruxandrei este Jaguarul, așa că am hotărât să-l urmărim.
Se pare că Thundercats sunt niște super-eroi supuși greselilor, care aduc noului serial umor, stângăcie, acțiune și aventură.
Temele centrale ale serialului includ lucrul în echipă și prietenia, iar elementele principale sunt personajele grozave, armele, vehiculele și locurile interesante.
Serialul se difuzează deja din 18 mai, de luni până vineri de la
16:50 numai la Cartoon Network , exact după ce Ruxandra termină cu orele online.
Interesant pentru noi a fost însă că cei de la Cartoon Network ne-au provocat la jocul creativ “Thundercats Răgetul”, în care zilnic, timp de 7 zile, fiecare dintre personaje ne-a dat câte o sarcină pe care să o rezolvăm împreună.
Cel mai mult ne-a distrat provocarea Cheetarei – în căutarea sabiei destinului.
Am organizat un treasure hunt prin Cișmigiu și a fost super distractiv, mai ales că vremea a ținut cu noi.
Provocarea lui WilyKat ne-a dat puțin de furcă, pentru ca a fost interesant să descoperim un loc și nou, și interesant, doar că am descoperit un copac super ciudat, numai bun de explorat și am început să ne cățărăm în el. Pentru Ruxi nu a fost greu, însă pentru mine, pot să spun ca nu mi-a fost ușor.
Mai pe gustul meu de data aceasta a fost provocarea lui LEON-O – cum să devii un adevărat lider!
Aceasta mi s-a părut cea mai stimulantă pentru fiica mea, căci am inventat împreună o poveste despre un bun lider și calitățile lui și am descoperit astfel valorile pe care le regăsim și în cadrul serialului : prietenia, lucrul în echipă și distracția.
Dar să revenim la serial, m-am uitat la primele episoade cu Ruxi, așa fac de fiecare dată, pentru a-mi face o idee despre ce e vorba și dacă mesajele, personajele și subiectul este ceea ce vreau să ajungă la ea.
Consider că orice desen animat trebuie să aibă un mesaj educativ pentru copil, indiferent cărei categorii de vâsta se adresează.
Subiectul serialului:
Daca ai acordat atenție buletinelor de știri intergalactice, probabil că ai aflat deja despre distrugerea acelei planete care îndrăgea atât de mult pacea, Thundera. Dar vei fi iertat dacă nu ai aflat și că, în realitate, există un mic grup de supraviețuitori! EXACT! Șase nobili războinici și tânărul lor lider Leon-O au scăpat negrului sfârșit ce le-a înghițit lumea și și-au stabilit tabăra pe o planetă îndepărtată, cunoscută sub numele de al Treilea Pământ! Pfiuu!
Iar acum se pare că fiecare locuitor al acestei planete încearcă să pună mâna pe prețioasa lor moșternire, Ochiul Thnunderei, care este și sursa puterii lor. Din fericire, tânărul lider Leon-O o poartă în mânerul sabiei sale, Sabia Destinului, și pe asta chiar nu ar putea sa o piardă vreodată. Niciodată! În veci! Adică, chiar nu s-ar întâmpla vreodată… În fine, sunt depășiți numeric, sunt prost înarmați și au naufragiat pe o planetă neprietenoasă, dar dacă vor fi strâns uniți, ca o familie de feline ce sunt, chiar s-ar putea să aibă o șansă să reconstruiască imperiul pe care l-au pierdut.
Audiența: 6-12 ani.
Thundercats Roar poate fi văzut la Cartoon Network, de luni până vineri, de la 16:50.
Vă las aici și link către trailerul serialului: https://youtu.be/Bzn2TrxUvyw