A inceput scoala

Noi, toata familia suntem emotionati cu acest inceput din viata noastra.

Sunt constienta ca nu suntem singura familie cu copil in clasa 0, insa va impartasesc din experienta noastra, deci sunt deschisa sa aud si alte pareri.

In primul rand la noi a fost „teama de multi copii”.

Ruxandra a mers pana acum la o gradinita,cu predare in limba germana, privata si nu erau mai multi de 10-12 copii in clasa.

Acum insa sunt 31 si in jur de 200 de copii, in curtea scolii.

Insa nu a fost asta o problema.

Dupa doua saptamani are 2 prieteni in clasa, o fetita cu care a mers si la gradinita si un baiat, iar in curtea scolii si-a gasit alti 12 colegi de gradinita, deci are cu cine comunica in pauzele de la scoala.

Doamna invatatoare ne-a spus ca este bine, e cuminte si receptiva, deci nu avem de ce sa ne facem probleme.

Insa ceva nu este in regula in sufletul ei, desi nu mi-a povestit nimic care sa ma puna pe ganduri.

Totusi, faptul ca aproape ii dau lacrimile atunci cand ma despart de ea , in fata scolii, ma face sa cred ca ceva se intampla in sufletul ei.

Am vorbit cu ea, am intrebat-o, i-am spus ca o inteleg ca trece printr-o perioada mai grea si astfel, cu muuulte intrebari si discutii am aflat, ca bietul copil nu vrea sa greseasca.

Mi-am dat seama ca ea nu vrea sa ne dezamageasca pe noi, parintii ei.

Aici poate ca am gresit, povestindu-i atata despre scoala, despre faptul ca a crescut si fara sa vrem am responsabilizat-o mai mult decat poate ea duce.

Asa ca i-am explicat ca nu este nimic daca greseste, ca de aceea mergem la scoala ca sa invatam, ca nu e nimic daca imi spune ca nu ii place la scoala, totul se va rezolva daca imi povesteste tot ceea ce simte si ceea ce se intampla cu ea.

Astfel ca am aflat toate problemele ei, probleme prin care am trecut si noi la varsta asta, insa pe care le uitasem cu desavarsire.

Acum se simte mult mai bine, ne povesteste tot si chiar daca inca mai pot observa la ea, gesturi care tradeaza nesiguranta, simt ca prin discutii totul va fi bine.

Este foarte important sa fim atenti la copiii nostri, caci traiesc intr-o lume extrem de dura si vulnerabila.

Noi, parintii suntem ocupati cu alergatul dupa banii, atat de necesari in educatia copiilor.

Insa nu trebuie sa uitam sa petrecem timp de calitate cu ei.

Sa povestim, sa ne jucam, sa desenam, sa le citim, astfel ca cei mici sa se simta protejati si importanti acasa.

Astfel va veni si siguranta faptului, ca orice gresala ar face, acasa vor gasi intelegere, iar de aici este doar un pas pana la un adult cu o personalitate puternica.

Va astept sa-mi scrieti despre experienta voastra de parinti, daca ati avut probleme cu copiii si cum le-ati rezolvat!