În vacanța de Paște, am fost doua zile la Sibiu, orașul copilăriei mele și locul unde locuiește familia mea.

Nepoțica mea Ioana are 5 ani, așa că m-am gândit că cel mai potrivit cadou de Iepuraș, ar fi noul joc inventat chiar de mătușa ei, ”Tisha și Jucăriile”.

Pentru cei care nu știu, acum două săptămâni am lansat un joc pentru copiii cu vârsta cuprinsa intre 3-6 ani, un spectacol la cutie, cum îmi place mie să-i spun, numit ”Tisha și Jucăriile”, pe care îl puteți găsi AICI.

Sincer nu îl mai jucasem cu un singur copil până acum.

Toate încercările mele și ale echipei  au fost cu copiii de la grupa de actorie 4-6 ani și niciodată cap coada ci mai degrabă, pe bucăți, să vedem ce provocări merg puse în cutia magică.

 

Când am scos jocul nu i s-a părut chiar așa de interesant pentru că mai primise și alte cadouri, iar acesta nu era ceva ”la modă”, însă când l-am desfăcut și am activat povestea s-a activat și ea.

În primul rand că m-a întrebat cine vorbește.

I-am arătat cartonașul cu personajul Tisha și i-am spus că ea este fetița care vorbește.

I-a plăcut și m-a rugat să-i fac și ei codițe exact ca ale Tishei.

Am dat povestea pe stop și i-am coafat părul așa cum și-a dorit.

Apoi atenția ei s-a dus spre un alt personaj, Rază de Culoare. Din poză ea credea că este un personaj negativ și atunci a vrut să asculte povestea mai departe ca să vedem

când apare Raza de Culoare.

Am dansat pe prima melodie, apoi ne-am pus pe treabă.

Soarele, ne-a ieșit perfect, dansul la fel, am avut ceva probleme la curcubeu, căci se pare că niciuna nu prea aveam răbdare. Noroc cu filmulețul de pe site: “Cum să faci un curcubeu” .

Așa am reușit să-i arat Ioanei ce va ieși dacă ne punem mintea și degețelele la treabă și să o conving să-l terminăm.

Am dansat foarte mult și cred că provocarea ei preferată a fost să

aranjeze cartoanele cu talpi și palme pe podea și să ne chinuim să respectam ordinea propusă de ea.

La fel, cântecul păpușei de porțelan și cel al Ursulețului au fost preferatele ei.

Le-a ascultat de mai multe ori și cam toată ziua le-am fredonat împreună.

Tabla de joc cu buline, ne-a dat și ea puține bătăi de cap, dar am reușit să le găsim la toate locul, așa că ne-am super distrat și cu această provocare.

Ce am aflat după această experiență?

Că jocul trebuie jucat cu pauze, mai ales dacă copilul este mai mic.

Povestea merge ascultată de mai multe ori, chiar și fară joc.

O puteți asculta în mașină, la un drum mai lung, iar dacă se întâmplă ca copilul dumneavoastră să facă o pasiune pe unul sau mai multe dintre cântecele din coloana sonoră, atunci este perfect, căci găsiți și melodiile separat pe site-ul www.miniartshow.ro

Acum urmează să testez jocul pe nepoțica lui Cristi, Lucia de 4 ani și să vedem dacă are tot atâta succes.

Dacă ești curioasă să afli mai multe detalii despre acest joc îți las aici un trailer-ul: https://youtu.be/-GV44SxqFf4

Mai multe detalii găsești pe acest link: https://miniartshow.ro/tisha-si-jucariile/

Write A Comment