Da, am doar 3 luni de gimnaziu și deja mă declar învinsă.
N-am crezut că fetița mea se poate schimba peste noapte din acea ființă suavă și delicată în această preadolescentă cu tot felul de fițe.
Am mare noroc că merg la psiholog și că vorbesc cu cineva avizat despre asta…
Am mare noroc și că am simțul umorului, că nu iau totul în serios pentru că mai nou tot ceea ce fac este “cringe”.
Când a mai devenit și “cringe” ăsta un cuvânt ?
Problema este că nu de puține ori această preadolescentă are încă multe dintre apucăturile de la 5 ani, dar se crede suficient de mare pentru a fi șefa mea, lucru care este ușor de gestionat dacă ai un calmant în apropiere. ?
De liniștitã este foaaaarteeeee liniștitã, adică mă ignoră total de multe ori și dacă nu aș fi vigilentã, să îi mai iau telefonul din mâna, cred că aș putea să uit că am un copil în casă.
Se schimbă situația când vrea haine sau bani adevărați pentru aplicații, atunci sunt cea mai bună mamã și chiar mă ia în brațe, însă sunt super enervantă chiar penibilă când mă apuc să dansez pe o melodie pusă de ea cât se poate de tare.
Despre faptul că niciodată nu găsește ceva interesant în frigider de mâncare sau că în spatele ușii din camera ei este un morman de haine, chiar nu are rost să mă plâng.
Să zicem că pe astea le-a moștenit de la mine.
Însă ce mă enervează cel mai tare sunt răspunsurile de tip “nu știu” sau “nimic”
Eu: „Ai avut o zi frumoasă?”
Preadolescenta: „Nu știu.”
Eu: „Ai teme?”
Preadolescenta: „Nu știu.”
Eu: „I-a plăcut profesoarei proiectul pe care l-am făcut împreună?”
Preadolescenta: „Nu știu.”
Eu: “Da ce ai făcut azi la școală?”
Preadolescenta : “Nimic!”
Eu: „Ce vrei să mănânci ?”
Preadolescenta: „Nu știu.”
Însa cum îi pun o supă cremã pe masă, ea mă anunța că nu vrea să mănânce ASTA și de ce nu fac și eu o pizza sau paste?
Da ia să-i zic că nu mai are voie cu iPad-ul, să vezi cum subit mă iubește, mă ia în brațe, mă pupă și chiar mă numește “cea mai bună mamã”.
Ai să razi, dar chiar mănâncă tot și apoi iar dispare.
Îmi e puțin greu să accept că nu mai stăm atât de mult împreună. Sunt momente in care ne mai uităm la un film sau un serial, însă in general nu mai suntem asa de nedespartite ca pană acum.
Am înțeles că în timp ea va aprecia faptul că eram acolo în zona, undeva după ușa ei închisă de la camerã, așteptând să-mi zică ce are nevoie.
De aceea sunt mamă, pentru a fi acolo când e nevoie de mine și de a o iubi atât de mult încât să-i dau spațiul și intimitatea pe care și-o dorește.
Fac o investiție pe termen lung. ?