Știți deja că nu mai mâncăm carne de un an de zile, dar mă bate gândul să renunț de tot și la lactate și ouă .

Nu mi-ar fi extrem de greu, însă gândul de a renunța definitiv la brânză , parcă nu mă lasă. 

Nu sunt încă pregătită să renunț la brânza cu roșii sau brânza feta la cuptor cu legume, ador și vinetele umplute la cuptor cu brânză și roșii, iar de combinația, brânză – fructe- vin chiar sunt dependentă. .

Am citit, însă, Studiul China, o carte care mi-a dat muuult de gândit și… parcă n-aș mai mânca lactate.

Și totusi, în timp ce duc această “luptă” cu mine și poftele mele, am făcut o înțelegere cu mintea mea dependentă de brânză.

Am convenit să țin toate posturile de peste an.

Până acum ținem doar miercurea și vinerea, Postul Crăciunului și al Pastelui. Anul trecut am ținut și postul Sfintei Maria, iar de anul acesta, am de gând să le țin pe toate.

De aceea mă pot numi vegan de ocazie.

Când am fost la un workshop în Polonia, alături de 18 instructori din toată Europa, toți eram vegetarieni, iar 3 dintre noi erau vegani.

Se pare că în afară, numărul vegetarienilor este în creștere ceea ce mă bucură foarte tare.

Din păcate felul în care sunt tratate bietele animale în această industrie a cărnii, mă face să nu îmi mai doresc să gust carne vreodată.

Ador salatele și chiar am să vă recomand să încercați combinații diferite ca să nu vă plictisiți. 

Când am început să mănânc salate, părea că mănânc același lucru, însă mi-am pus puțin mintea la contribuție și acum sunt specialistă. 

Ruxandra chiar îmi spune că sunt cea mai bună bucătăreasă de salate și înghețată sănătoasă. 

Salată cu mango și avocado 

Se taie cuburi, un mango bine copt, un avocado, o roșie sau două, o legătură de pătrunjel și două fire de ceapă verde.

Se amestecă ingredientele și se adaugă un dressing din zeamă de la o lămâie, o lingură de ulei de măsline, sare și piper.

Este delicioasă. Gustul dulce de mango, combinat cu avocado, roșii și dressingul acrișor, fac din această salată un deliciu.

 

Salată cu năut 

Am descoperit plăcerea de a pune năut în salate acum vreo jumatate de an. Era iarnă, cred că eram tot așa în post și nu mai știam ce să pun în salate. Am văzut la un moment dat pe Pinterest o poza extrem de atrăgătoare cu o salată care conținea și năut. Mi-am luat imediat o conservă cu năut și am încercat să pun și eu într-o banală salată de iarnă. A fost extraordinar. De atunci nu îmi mai lipsește năutul din cămară. 

La fel sunt și cu conservele de porumb. Încerc să nu exagerez, însă atunci când salata mea este mai săracă în ingrediente, adaug o conservă de porumb și se schimbă radical gustul.

 

Salatele de fructe

Le ador! Sunt atât de colorate și bune, încât nu are cum să nu îți placă. Iar daca mai adaugi și un pumn de migdale crude, ai cel mai nutritiv și energizant mic dejun.

Deci viața de vegan sau vegetarian nu este deloc anostă. Este chiar interesantă.

O să revin cu rețete de vară, aici, cât de curând, căci vreau ca toți prietenii mei virtuali să fie sănătoși! 

Să avem o vară frumoasă!

Write A Comment