Prima data, pentru noi, în America, o destinație atât de dorită, însă învăluită în atâta mister. 
De când a primit invitația, Alexandru, de a merge la Chicago, orașul vânturilor, cum mai este numit, ne-am gândit să mergem și noi, fetele, cu el.
Insă teama, ne-a cuprins că nu vom primi viza, fiind speriați de atâtea povești de groază, despre viză. 
Nu este nimic înspăimântător. Dacă urmezi exact pașii menționați pe siteul amabasadei, vei ajunge la interviu fără niciun fel de problemă. 
La interviu, este poate puțin subiectiv, însă până la urmă, asta înseamnă o țară cu mare putere în lume vs o țară mică din Europa.
Pot să traiesc cu asta și am acceptat că acestea sunt condițiile. 
Am obținut viza, toti trei, fără prea mult efort, vă spun sincer și chiar am fost plăcut impresionată de vizita la ambasada SUA, căci toata lumea era drăguță , amabilă și dornică să ajute, acolo.
Și iată că am pornit spre America, la zilele filmului romanesc de la Chicago, îmbinate cu vacanță. 
Ne-am plimbat și am vizitat cât am putut de mult și iată ce am vazut:
Aici găsiți prima parte, cu vizita la Muzeul Copiilor din Chicago și Art Institut of Chicago.
Ambele destinații au fost spectaculoase. Muzeul copiilor, mi-a plăcut enorm, căci avea activități care implicau toată familia și chiar am vazut familii implicate în joaca cu copii, lucru care nouă, aici ne lipseste cu desăvârșire. 
Apoi Art Institute of Chicago care a luat naștere ca urmare a inițiativei cetățenilor înstăriți ai orasului, care au donat bani și colecțiile lor de picturi.
Nu l-am putut vizita pe tot, căci era extrem de mare, cred că ne trebuiau doar pentru muzeu 3-4 zile, însă, doar pentru exponatele impresioniste, merită să ajungi acolo.
L-am gasit și pe Brâncuși, din păcate menționat ca autor francez de origine română, dar aici este, în mare parte, vina noastră.. 
Descoperiți puțin din Chicago în videoul nostru prima parte și marțea viitoare revin cu partea a doua!

Write A Comment