N-am crescut într-o lume frumoasă, chiar dacă se numea “Epoca de Aur”, însă părinții noștri erau mult mai relaxați vis a vis de independența noastră.
Erau alte timpuri, zic unii.
Da, erau, dar oamenii erau la fel și chiar mai multe pericole existau la tot pasul, căci pe vremea aceea nu știai de ele și nici nu prea aveai cum să aflii despre ele.
Dar hai să nu întrăm încă în subiectul “copilul cu cheia de gât” căci am văzut prieteni buni certându-se, daca era sau nu bun acest trend; ce facem cu grija excesivă vis a vis de “sănătate”.
Țin minte că atunci când Ruxandra era mică, eram mama cea mai relaxată din parc. Nu stăteam mai deloc lângă copil, chiar dacă Ruxi era în groapa cu nisip și se întâmpla să mai bage mâna în gură.
Nu pot spune că era foarte bine, căci o dată s-a nimerit și un muc de țigară pe acolo, însă mergeam pe principiul “așa crește imunitatea”.
Să-i zicem noroc poate, dar Ruxandra mea nu se îmbolnăvește, nu știu dacă până acum la aproape 11 ani, a luat antibiotic de 1-2 ori și la noi în casă mai mult de un nurofen pentru copii, ca să fie, nu prea există alte medicamente.
Atunci când s-a născut, am cumpărat tot ce ne-au zis alții că nu trebuie să lipsească din casa unei familii cu copil. Ei bine și acum aparatul de aerosoli este încă în cutie, ne umblat la el, nou nouț, bun de pus pe OLX.
Ei bine, cu cât o văd pe Ruxandra mai sănătoasă cu atât mă felicit pentru relaxarea cu care am crescut-o, căci nu de puține ori mă mustra conștiința în parc, atunci când vedeam mame care dezinfectau mâinile copiilor de 100 de ori și eu o făceam cam o dată, la plecare, mai mult de “gura lumii” decât de grija că se îmbolnăvește copilul.
Asta a fost în perioada 0-3 ani.
Apoi, când a cresut, cea mai murdară fetiță din parc era a mea.
O pieptănam, o îmbrăcăm în rochițe frumoase, roz pal. Arăta ca o bomboană, însă după 20 de minute de parc , toate hainele erau într-un degrade de nuanțe de gri.
Care era vina mea?
Păi aceeași, relaxarea cu care stăteam pe lângă ea, cât să nu cadă de pe unde se cățăra, în rest chiar nu aveam niciun stres.
Nu cred că am rostit vreodată, în parc, “ai grijă să nu te murdărești”.
Nu văd sensul. Păi de ce să vii în parc dacă nu ai voie să te muradaresti și să faci gălăgie.
Și acum când mă duc cu nepoțica mea Ioana, de 3 ani, în parc ne murdarim și alergăm și strigăm cât ne țin plămânii, căci e aerul curat și nu suntem pe lângă casele oamenilor că să-i deranjăm.
Ce e drept, era acum în februarie și m-am dus cu ea în parc, la locul de joacă.
Toate topoganele erau pline de gheață, apă și zăpadă murdară, însă cum Ioana era îmbrăcată adecvat, ne-am dat în toate fără nicio problema.
Am mai stat și până s-a întunecat afară, așa că mama mea, respectiv, bunica Ioanei se panicase.
“Unde ai ținut copila până la ora asta? E frig și uite că e udă. “
M-am uitat la mama cu niște ochi mari cât cepele.
Păi de la ea învățasem să stau toată ziua afară, în copilărie și tot pe ea o am ca si exemplu, atunci când abordez această relaxare. Dar acum ca bunică este altă persoană.
Mă rog, era udă Ioana , dar pe fâsul de la salopeta de schi și nu era nimic ud pe interior, iar rezultatul a fost că a mâncat și a dormit buștean, fără să se întâmple nimic.
De ce? Pentru că afară nu era frig, era doar iarnă și noi nu am făcut decât să ne jucăm.
Nici măcar nu era atât de frig, cred că erau chiar grade cu plus, așa cu nu văd care era problema.
Păi poate mama mea nu își mai aduce aminte cum stăteam cu orele afară de dimineață până seară, că nu mă mai spala nimeni pe mâini, în tot acest timp, ba mai mult, nu știe de câte ori mai mâncam cu mâinile murdare ceva primit de la cutare și cutare, că doar nu credeți că mă duceam pentru asta special în casă.
De câte ori nu mă jucăm cu pământ, apă din bălți, rame, gandaci, cărămidă. Făceam adevărate ospețe culinare cu aceste ingrediente, pe care le mai băgăm și în gură.
Cam asta era copilăria noastră în anii 80. Nu stătea nimeni după noi să ne șteargă cu șervețele umede și să ne urmărească cât și până unde ne cățărăm.
Și ne cățăram în toți copacii din curțile vecinilor și ne dădeam pe patine cu 4 roți și cu bicicletele și cu ce mai prindeam căci eram foarte inventivi, când venea vorba de distracție.
Așa că hai să fim ceva mai relaxați, dragi părinți. Că numai așa putem să ne creștem copiii cu veselie și drag de a fi partenerii lor de joacă.
