E weekendul taților, a fost ziua internațională a mamei și acum sărbătorim ziua internațională a tatălui.
Mereu i-am judecat pe părinții mei și în funcție de vârstă i-am văzut prin tot felul de filtre.
De exemplu când eram mică 0-9 ani îi vedeam eroii mei: tata pe primul loc, prințul cu care vroiam să mă căsătoresc, iar mama o rivală, frumoasă, tânăra , cochetă, mereu cu zâmbetul pe buze, mult prea preocupată de educația mea.
Apoi a urmat preadolescența în care am început să-mi testez limitele și să întind coarda.
Mi se părea că nimeni nu mă mai înțelege. Mama care exagera cu importanta școlii, iar tata ,care părea ceva mai relaxat, însă ținea mereu cu mama…
În adolescență ceva s-a schimbat în relația mea cu ai mei și de aceea nu ne-am certat…
M-au înțeles, erau cu mine și alături de mine. Cumva au căpătat încredere în mine.
Eu îi respectăm pe ei și încercam să mă țin de regulile clare și non-negociabile gen: să vin la 9:30 în casă, să învăț binișor, să îi ajut cu creșterea surorii mele ( cu 11 ani mai mică de cat mine).
La schimb aveam parte de încredere. Aveau încredere în mine și îmi dădeau libertate. Ieșeam afară cu prietenii, fără prea multe întrebări, nu mă mai controlau obsesiv cu învățătura și mă sprijineau în acest vis al meu, de a deveni actrița. Da, acum realizez cât de cool erau părinții mei, că mă lăsau să mă joc de a actrița într-un grup de actori amatori, condus de Maestrul Constantin Chiriac.
Am învățat atunci foarte multe și nici prin cap nu îmi trecea să mă fac altceva decât actrița.
În ciuda faptului că eram adolescentã, a fost cea mai bună perioadã a mea cu părinții mei.
Ce s-a întâmplat apoi… O reală susținere în tot ceea ce mi-am dorit să fac și întodeauna am avut sentimentul că fac parte dintr-o echipã. Acasă era locul unde nimic rău nu mi se putea întâmpla.
Căsătoria părinților mei, nu a fost ca în povești, însă știu că și-au asumat-o atât de frumos și bine, încât și acum tot acasă la mama și tata este cel mai bine.
Ador să stau cu mama în bucătărie de vorba, timp în care îmi gătește tot ceea ce îmi doresc, iar după masă să mă întind lângă tata, să comentăm un meci de tenis al Simonei Halep și să ne amintim cum jucam și noi tenis, atunci când eram mică.
Tata și mama sunt părinții mei, tata prietenul meu de joacă, adultul cel mai haios pe care l-am cunoscut, plin de energie, de la care am învățat să schiez, să joc tenis, să merg cu patinele și cu bicicleta.
Mama este eroina mea, cea care a avut grijă ca nouă să nu ne lipsească nimic, într-o epocã în care erau foarte multe lipsuri.
Mama ne croșeta cele mai frumoase hăinuțe, ne punea cea mai bună mâncare pe masă, făcea lecții cu mine până seara târziu, nu de puține ori la lumina lumânării, îmi citea povești frumoase și îmi cânta tot felul de cântecele pe care le-am dat și eu mai departe.
Mama și tata sunt exemplul meu că fericirea vine din lucrurile mici.
