Am o dependență… de telefonul meu. Când mă simt nefericită, neîmplinită, copleșită, deprimată, plictisită, apelez la dependența mea pentru a evada.
Anul trecut, am simțit aceste emoții tot timpul. M-am gândit că nu e mare lucru. Adică, nu e ca alcoolul, nicotina sau drogurile, așa că nu e chiar așa de rău, nu? Doar că m-am înșelat. A fost și este dăunător. Cred că mi-am prăjit creierul.
Se pare că nu mă mai pot concentra pe un singur lucru. Nu pot să urmăresc un film fără să stau simultan pe telefon. Nu pot face curat, să gătesc fără să iau pauze pentru a-mi verifica telefonul. Nu pot vorbi la telefon fără să-l pun pe difuzor, astfel încât să pot juca sau butona în același timp.
Dependența de telefonul mobil nu este recunoscută ca o tulburare psihiatrică reală, dar există un număr tot mai mare de dovezi care susțin această noua dependență. Utilizarea obsesivă a smartphone-urilor poate provoca tulburări de somn, putere de concentrare scăzută, anxietate, pierderea relațiilor, performanțe slabe la școală/la muncă, printre altele.
Cercetările au arătat că utilizarea în exces a telefonului poate scădea materia cenușie care este legată de o creștere a numărului de sinucideri.
Îmi e și rușine să recunosc că am făcut o medie de peste 9 ore pe zi pe telefon săptămâna trecută. NOUĂ ORE!
Desigur, a fost în vacanța de iarnă, acesta nu este timpul pe care îl petrec pe telefon în general, dar totuși! Știu că petrec prea mult timp pe telefon. În ultimul an, aș fi putut să-mi petrec acel timp în multe alte moduri mai interesante și mai utile pentru mine.
Nu m-am uitat niciodată intenționat la statisticile mele de utilizare a telefonului, așa că atunci când am dat peste ele din greșală, am fost super șocata.
Adică, știam că sunt destul de dependentă de telefonul meu, dar nu mi-am dat seama cât de mult. După ce am avut această revelație, am hotărât să-mi schimb imediat obiceiurile.
Am făcut o examinare serioasă a obiceiurilor mele și am ajuns la concluzia că problema mea nu erau rețelele sociale. Da, stau și pe TikTok și instagram destul de mult, însă cel mai mult timp îl pierd cu jocurile. Le joc obsesiv.
Am început în timpul pandemiei și am devenit rapid atât de dependentă de ele încât nu m-am putut opri. Era doar o modalitate de a uita, așa că nu trebuia să mă mai ocup de lucrurile neplăcute din viața mea. Desigur, aspectele neplăcute ale vieții nu dispar atunci când le ignori. Ele sunt acolo, cresc ca un cancer chiar dacă ne prefacem că le uităm jucându-ne pe telefoane.
Recunosc că luam telefonul când mă plictiseam sau eram copleșită și nu știam de unde să încep cu sarcinile mele. Îl luam cu mine peste tot, când spălam, când călcăm, la baie, când găteam.
Am avut câteva tentative de a scăpa de telefon, dar să nu uităm că smartphone-urile sunt instrumente utile. Dacă știi cum să le folosești îți pot face viața mai ușoară.
De Revelion, am șters toate jocurile de pe telefon și am jurat că voi fi mai conștientă și mai responsabilă în utilizarea telefonului.
În ultimele 3 zile, de câteori puneam mâna pe telefon mă întrebam – Chiar trebuie să-l folosești? Dacă răspunsul era da, fie că îmi sunam părinții, trimiteam un mesaj copiilor, un video cu prietena mea cea mai bună, să-mi verific mailul. Dacă răspunsul era nu, întindeam mâna la telefon doar din obișnuință, îl puneam înapoi, mă abțineam.
Mă gàndeam că îmi va fi mai greu, dar sincer mă dezgustă faptul că petreceam atât de mult pe telefon, încât când mai trece o zi și nu folosesc telefonul decât pentru lucruri importante și necesare, sunt foarte mândră de mine.
Aceasta este povestea Cristinei 54 de ani. Datorită mesajului pe care l-am primit de la ea am scris această postare.
Treci și tu prin asta?
