În fiecare weekend e la fel, asta dacă ne nimerim cu toții acasă.
Ruxandra este matinală de când am născut-o, se trezește la 7:00- 8:00 chiar dacă merge sau nu la școală, așa că o lăsăm să rămână lipită de iPad, în pijama, fără să facă prea multă gălăgie, ca noi să putem, liniștiți, să dormim până la 10:00.
Apoi ne bem cafeaua, luăm micul dejun, hrănim animalele căci avem 2 câini, 3 pisici și câțiva pesti si mai facem una alta pe lângă casă…
În general sunt rare ocaziile când suntem toți trei liberi . Se întâmplă ori să am eu activități cu copiii la MiniArtShow sau spectacol la Teatrul Ion Creangă, ori Alexandru să aibă repetiții sau spectacol, ori Ruxi o inviatie la o prietenă.
Însă atunci când suntem toți trei acasă încercăm să ne petrecem timpul împreună, fără a avea un plan prestabilit.
Până aici sună frumos, însă acum vine partea în care toate activitățile cad pe umerii mei.
Iată un exemplu de conversație de dimineață:
Eu: „Hei Ruxi, ce vrei să faci azi?”
Ruxi: (butonând telefonul): „Nu știu.”
Alexandru : “Noi ce mâncăm azi?”
Eu: “Nu știu, ce vreți voi.”
Eu: „Ruxi, este o zi frumoasă. Ce zici de parc cu bicicleta sau trotineta?”
Ruxi. „Nu știu.”
Alexandru: “Nu știu mãi,eu fac ce ziceți voi, doar să-mi zici ce gătești dacă e să merg să iau ce e nevoie de la piață”
Eu: „Ok,păi hai să vedem cum facem să mă organizez. Ruxi vrei să mergem la un film?”
Ruxi: „Nu știu.”
Eu: „Te rog lasă telefonul ãla și vorbește cu mine. Ce zici de mers cu trotineta?”
Ruxi : „Daaaa … nu știu.”
Și tot așa contiună la nesfârșit discuția, până iau un pix și o hârtie și îi fac lui Alexandru o lista de cumpărături, apoi mă uit pe Cinemagia ce filme sunt și dacă e ceva drăguț de văzut sau văd ce evenimente sunt în zonã, pentru ca toți să ne distrăm.
Nu mă înțelegeți greșit, nu e ca și când ai mei nu au opinii. Însă ele vin exact după ce ai făcut planul.
De exemplu, săptămâna trecută, ne-am nimerit liberi toți trei, duminicã.
Am zis ca după ce mâncăm să mergem, pe seară la Festivalul Amintiri din Copilărie, organizat de Teatrul Ion Creangă.
Normal că și de această dată, ideea mea.
Păi au venit cât se poate de repede și ideile lor, dar tot sub formă de întrebare.
Ruxi: “Cu ce mă îmbrac?”
Alexandru: “ Luăm două umbrele?”
Sau
Alexandru : “ Hai să mergem cu metroul până în Tineretului că imediat ajungem.”
Și am ajuns, ne-am simțit bine până a început o ploaie torențială.
A cui a fost vina?
Bineînțeles că am fost acuzată că nu am vrut să iau două umbrele, dar n-am fost lăudată că am avut geniala idee să luăm mășina.
Ruxi, care era foarte supărată că nu au luat-o și pe ea pe scenă să intre într-un balon de săpun, protagoniștii spectacolului, îmi reproșa că e vina mea, că nu am stat mai pe mijloc.
Bineînțeles că tot vina mea era că nu are pelerină de ploaie, doar ea m-a întrebat în ce să se îmbrace.
Iată că de aceea m-am săturat să iau eu toate deciziile când vine vorba de program de familie.
Da bine, știu că am devenit cumva, “specialistă” în entertainment familial, dar parcă nu mai vreau asemenea responsabilitate.
Poate că aș fi mai relaxată, în luarea deciziilor de weekend, dacă n-aș avea atâtea în timpul săptămânii: cum se îmbracă Ruxi la școală, să aibă pregătit echipamentul când are sport sau dans, programări la dentist, dermatolog, atunci când e cazul, activități și decizii pentru școală cu părinții din clasã…etc
Cred că va trebui că în viitor să ne obișnuim, ca fiecare dintre noi să ia o decizie referitoare la programul nostru comun.
Cred că va trebui să mă dau la o parte și să-i las să ia și ei deciziile pentru weekend, cu riscul de a nu ieși din casă toată ziua.
Cred că asta i-ar face mult mai responsabili și mai atenți la implicarea în timpul de calitate al familiei.
Nu sunt însă sigură că aș putea să mă descurc cu dezastrul care ar rezulta dacă nu voi mai fi managerul tuturor lucrurilor.
Nu știu dacă am puterea emoționala de a face față perioadei ce va urma. Îmi este frică să nu sfârsim prin a sta în casa, Ruxi doar la iPad, Alexandru la televizor și eu la plajă în curte, tot weekendul.
Nu că nu se mai întâmplă și asta din când în când.
După cum puteți vedea, nu am toate răspunsurile.
Îmi iubesc familia și aș face orice pentru ea si chiar fac totul pentru ei, ai mei.
Cred ca voi rãmâne în contiunare cea care va decide dacă vrem să mergem la film vineri seară și, de asemenea, cea care va lua toate deciziile de care familia mea are nevoie .
E rolul meu, de care mă mai satur câteodata, dar stiti cum e vorba.
: “mai binele e raul binelui “.
Foto credit: Radu Stan Gradinaru/ Snapyourmoment
Tiberiu Raducu
