Discuția despre relațiile dintre părinți și copii se orientează adesea spre părinții care nu respectă limitele adolescenților lor, intervenind prea mult în viața acestora. Dar, există și situația inversă, la fel de importantă: părinții care nu stabilesc propriile limite cu adolescenții lor.
Aș vrea să împărtășesc o experiență personală în acest sens. În timpul divorțului, încercam să o protejez pe fiica mea îndeplinindu-i toate dorințele. Credeam că astfel o voi face să se simtă mai puțin vulnerabilă în contextul tensiunilor din familie. Dar, am observat că această abordare a avut un efect contrar.
Fiica mea a început să profite de această situație, ceea ce m-a făcut să conștientizez că greșeam.
Am învățat pe propria piele că limitele și regulile sunt esențiale, indiferent de situația familială. De când am început să impun limite clare – la bani, timp petrecut pe telefon și limbaj – relația cu fiica mea s-a îmbunătățit considerabil. Ea a început să înțeleagă că există o diferență de perspectivă între noi, cauzată de diferența de generație, dar și că există un respect reciproc pentru aceste diferențe.
Am observat că generozitatea nelimitată a părinților poate cauza stres și tensiune în relația cu adolescenții. Părinții fără limite pot ajunge să sufere atât pe plan material, cât și relațional.
Părinții suferă și evită conflictul cu copiii lor.
Ei pun în mod greșit copiii înaintea dorințelor lor, păstrează o liniste familială falsă și nu se opun niciodată. Părinții fără limite cred despre ei ca sunt niște părinți iubitori și generoși, ba mai mult se cred prieteni cu copiii lor.
Nu ar trebui oare ca părinții să își protejeze și să aibă grijă de copiii lor?
Nu este minunat că ei le oferă o viață fără restricții, și nu ar trebui ca un adolescent să iubească acest tip de relație?
Cine nu și-ar dori un părinte care să îi satisfacă toate nevoile?
Deși este frumos în teorie, relațiile fără limite fac rău atât părinților, cât și copiilor și pot provoca haos într-o relație părinte copil. Părinții fără limite pot experimenta frustrare, iritare și epuizare.
În același timp, adolescenții, chiar dacă par să se bucure de această generozitate nelimitată, pot fi de fapt stresați de această situație.
În absența unor limite clare, ei pot deveni nesiguri și pot încerca să descifreze constant emoțiile și intențiile părinților.
Adulții care nu vor trage linie și nu vor spune: „Asta m-a rănit”, vor continua să fie răniți, deoarece copiii lor s-ar putea să nu realizeze că acțiunile lor îi afectează pe părinți.
Copiii sunt lipsiți de experiența de a învăța ce are nevoie părintele lor și de a onora acele nevoi. Ironia este că părintele își propune să protejeze relația, dar niciodată nu vorbește autentic astfel ca relația lor va fi extrem de superficială, bazată pe minciună.
Limitele de la părinți la copii au o funcție importantă.
Atât părinții, cât și adolescenții vor descoperi beneficiile stabilirii limitelor. În loc să evite problemele, vor învăța să le rezolve împreună, ceea ce va aduce o apropiere reală. În acest context, părinții și adolescenții vor putea experimenta un sentiment de relaxare și de încredere reciprocă.
Dacă te regăsești în situația de a nu știi să pui limite copilului nu ezita să apelezi la un consilier sau psiholog pentru a obține instrumentele necesare pentru a îmbunătăți relația cu adolescentul tău.
Aminteste-ți că a stabili limite nu înseamnă a crea bariere, ci a construi un cadru în care fiecare parte se simte înțeleasă și respectată.
