Cum faci?
Știu cum fac eu, sunt acolo cu o vorba bună, o mângâiere, însă mai mult nu pot și simt că înnebunesc.
Simți că i-ai lua tu toată tristețea și vrei, să mai ai puteri supranaturale prin care un pupic sau o îmbrățișare să-l liniștească, să-l asigure că totul va fi bine.
Dar asta mergea odată, când avea 3 -4 ani.
Acum două zile când făceam curățenia de Paște o găsesc pe Ruxi tristă, admirând un catalog cu cartonașe, de la Mega Image, cred că prima colecție.
Era cu rase de câini și pisici cu animale sălbatice și domestice.
Colecția e veche cred că are 4-5 ani…
Ruxi: “Mai tii minte catalogul ăsta?”
Eu: “Daaaa…”
Ruxi: “E prima mea colecție! Mai ții minte când ne jucam în mașinã cu tine și cu tata? Ne alegeam fiecare cel puțin 3 rase de pisici sau câini pe care am vrea să le avem .”
Eu: “Da știu, iubita.”
Ruxi: “Acum totul s-a schimbat. Nu vreau să cresc mare.”
Din păcate așa este, s-au schimbat multe, foarte multe de atunci…
Mi-am adus aminte de un spectacol în care am jucat acum ceva timp, la Teatrul Ion Creangă, “Carolina și Poneiul”.
Era un spectacol cu o tema asemănătoare; Carolina, o fetița de 14 ani refuză să mai crească.
Voia să rămână la vârsta de 6 ani.
Am întrebat-o pe Ruxandra ce se întâmpla, de ce nu vrea să mai crească ?
Se pare că s-a săturat să audă “nu mai poți face asta; acum ești mare.”
Exact aceasta era și problema Carolinei, părinții nu o mai alintau și îmbrățișau ca pe vremuri, nu îi mai dădeau lapte cald seara, nu se mai putea “prosti” în fața adulților…etc și toate acestea din cauza faptului că a crescut.
Mi-am dat seama că Ruxi trece printr-o perioada asemănătoare.
Clasa a 4 a se termină, se desparte de învățătoare, va trece în clasa a 5 a unde va avea profesori la fiecare materie și va primi note în loc de calificative.
Toți copiii care au trecut prin etapa aceasta îi povestesc că această trecere este foarte grea, profesorii sunt mai exigenți si au mai multe pretenții.
Mi-am dat seama că trece printr-o perioada în care simte teama de necunoscut.
Ruxi: “E complicat să fii mare, nu e așa?”
Eu: “E puțin mai complicat, însă vine la pachet cu alte bucurii.”
Ruxi: “Dar eu ce o să fiu pentru tine, cand o sã fiu mare?”
Eu: “Întodeauna vei fi fetița mea. Voi avea întotdeauna timp și loc să te țin în brațe. Voi fi mama ta mereu, chiar și când vei avea 50 de ani.”
S-a mai liniștit, s-a uitat la catalog și mi-a zis “ pe asta nu îl dau încă, nu sunt pregătită să mă despart de el. Îmi amintește de când eram mică”
