Dacă ești un părinte aflat adânc în “chinurile” adolescenței copilului tău, atunci știi că… să crești adolescenți este provocator.
Ei sunt niște copii mari, care se maturizează, cresc fizic, au noi emoții și încearcă să-și dea seama cine sunt și care este locul lor în această lume.
În tot acest timp se confruntă cu o mulțime de hormoni care le schimbă starea de spirit care nu numai câ îi derutează dar îi și încurcă.
Nu de puține ori Ruxandra mea realizează că e mai nervoasă și nu știe de ce. Realizează că sare calul, dar nu se poate abține.
Așa că înainte de a trage concluzii sau de a reveni la miturile vechi despre adolescenți – că toți sunt creaturi leneșe, hormonale și egoiste – hai să dezvoltăm puțin subiectul.
Adevărul este că există câteva mituri generale despre adolescenți, care trebuie dezmințite și pe care adulții nu ar trebui să le mai creadă.
Mitul #1: Adolescența se întinde de la 12 la 19 ani
Da, așa scrie în cărți, dar în zilele noastre s-ar putea să ai un copil de 10 ani sau chiar un copil de 9 ani care se comportă ca un adolescent, așa că se pare că nu de puține ori adolescența vine ceva mai repede.
Mitul #2: Adolescenții și-ar putea controla starea de spirit dacă ar încerca
Există o mulțime de lucruri în corpul adolescentului tău care pot declanșa un comportament neregulat și schimbări imprevizibile ale dispoziției, multe dintre acestea putând fi puse pe seama hormonilor.
Da, de ce te miră, mai ales noi femeile ar trebui să înțelegem aceste schimbări hormonale, căci avem și noi parte de ele în fiecare lună.
În loc să sari cu gura pe el, pe adolescentul tău atunci când trântește ușa, mai bine oferă-i liniște și înțelegere. S-ar putea să-l surprinzi și tu, la fel cum te surprinde el și să realizeze că a exagerat când lucrurile revin la normal.
Ba mai mult puteți vorbi despre asta.
Mitul #3: Majoritatea adolescenților nu își doresc să petreacă timp cu părinții lor
Îți întrebi fiica dacă vrea să iasă împreună cu tine la un film și ea spune: „Mulțumesc. Vreau doar să mă relaxez în camera mea.” Îi ceri fiului tău să ia prânzul cu tine și primești răspunsul „Nu, mulțumesc”.
Indiferent cât de mult ai încercat, se pare că nu poți să-ți faci adolescentul să petreacă timpul cu tine.
Ei bine, din experiența mea îți pot spune că adolescentul tău ar vrea să petreacă timp cu tine, dar să o faci așa cum vrea el.
Știi ce carte citesc eu acum? O carte pentru adolescenți, e o carte recomandată de una dintre fetele de la actorie, Corina, carte care pare a fi pe gustul lor.
O citesc, da, normal. Am o adolescentă în casă și încă vreo 10 la actorie așa că vreau să avem subiecte comune de discuție.
Mă uit cu Ruxandra la anime-uri, cumpărăm costume pentru cosplay, merg cu ea la festivalurile care o interesează. Și uite așa petrecem timp împreună.
Mitul #4: Adolescenții sunt leneși
Cât trebuie să tragi de ei să se trezească dimineața și dacă ar putea ar sta toată ziua în pat.
Adevărul este că cei mai mulți adolescenți din ziua de azi sunt niște zombi ambulanți, lipsiți complet de somn. Numărul recomandat de ore de somn pe noapte pentru adolescenți este între 8 și 10 ore și majoritatea adolescenților nu se apropie de asta.
Așa că lasă-l să doarmă dacă chiar nu e nimic mai important de făcut.
Mitul #5: Dacă vorbesc cu adolescentul meu despre sex, va crede că îi dau aprobarea să facă sex
Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. De fapt, studiile arată ca părinții au cea mai mare influență asupra deciziilor lor legate de sex., mai mult decât prietenii, frații sau chiar televiziunea sau rețelele de socializare.
Este demonstrat clar că adolescenții care vorbesc despre sex cu părinții lor în mod deschis și sincer au mai multe șanse să-și înceapă viața sexuală mai târziu și să folosească un prezervativ dacă/când fac sex.
Mitul #6: Toți adolescenții sunt egoiști
Când adolescentul tău pare să fie foarte concentrat pe el și pe nevoile lui și ale prietenilor, nu trebuie să te gândești că e egoist.
Este nevoia lui de auto evaluare și auto-cercetare involuntară prin care trec adolescenții la această vârstă.
Este, de asemenea, o perioadă de auto-descoperire sănătoasă, când adolescenții își separă în mod natural identitatea de părinți.
Este momentul lor de a sta în cocon, precum omida, înainte de a se transforma în fluture.
Oferă-le puțin timp și spațiu și, într-o zi, vor apărea ca niște fluturi frumoși care își doresc să zboare.
Mitul #7: Adolescenții se răzvrătesc împotriva părinților
Există tot felul de zvonuri care îi fac pe părinți să se teamă de anii adolescenței.
Principalul mit este că adolescenții sunt rebeli, dornici de a se contrazice din orice.
Nu este neapărat fals, însă ce trebuie să înțeleagă părinții este că adolescenții au nevoie de asta.
Trebuie să ia propriile decizii, să facă greșeli și să treacă prin această tranziție pentru a-și dezvolta pe deplin creierul.
În loc să-ți consideri adolescentul ca fiind rebel, consideră-l ca un semn sănătos că își dorește să participe în lumea reală în care se află adulții.
Nu există o abordare universală pentru creșterea adolescenților.
Experții spun că cea mai bună abordare este să îți dai seama ce se potrivește nevoilor individuale ale copilului tău, ceea ce poate fi descoperit doar prin dezvoltarea unei legături puternice cu adolescentul tau și acordând o atenție deosebită modului în care acesta răspunde la diferite discuții, tactici, disciplină și strategii de creștere.
Așa că du-te, bate la ușă și fără să intri spune-i că-l iubești. Cu siguranță va zâmbi și va ști că este iubit.
1 Comment
Multumim de sfaturi.