Ați observat vreodată că felul în care tratăm copiii este atât de diferit față de felul în care îi tratăm pe adulții apropiați, din viață noastră?
Desigur că este cumva normal să facem asta.
Copiii trebuie încurajați, sprijiniți și antrenați în joacă și creativitate pentru a se dezvolta armonios, însă totuși noi , părinții intrăm de mult prea multe ori în spațiul lor intim fără a le cere permisiunea, cu gesturi pentru care ai face pușcărie, dacă le-ai „aplica” pe un adult.
Normal că pe mine nu prea reușesc să mă văd când fac aceste lucruri, căci cel mai probabil mi se par normale, însă atunci când le observ la alții, devin atât de evidente și știu că le aplic și eu de mult prea multe ori.
Trebuie însă să înțelegem că, mai ales, noi părinții, suntem cei care lăsăm o impresie de durata în dezvoltarea copiilor, deci atunci când nu le respectăm limitele…greșim.
Cei care suferă cel mai mult sunt copiii de 2-9 ani, adică până intră în preadolescentă.
Cam aceasta este perioada în care noi călcăm granițele și ei nu au curajul să ne-o spună.
Însă trebuie să înțelegem NEAPĂRAT că ai noștri copii merită respect și intimitate.
Iată mai jos câteva dintre modurile în care noi părinții intrăm cu bocancii în intimitatea copiilor noștri:
1. Pupicul dulce
Ce urăsc cel mai tare este să-mi ia cineva copilul și să-l strângă, să-l ciupească și să-l pupe.
Acum slavă Domnului este mare, însă când avea 2-4 ani, era greu de ținut lumea departe de a-mi pupa fetița.
Stați linișțiți că și eu făceam la fel, adică faptul că era a mea, îmi dădea acest drept.
Însă nu este chiar așa. Nu trebuie forțat contactul fizic, mai ales dacă nu este solicitat.
Așa că pe viitor întrebați copiii dacă pot fi luați în brațe și pupați, mai ales dacă nu sunt ai voștri.
2. Îmbrățișările
Se aplică cam același principiu ca și la pupat.
Sunt îmbrățișările, poate, cu mai puțini germeni, însă tot nu este normal, atunci când vezi un copil, să-l iei la imbartisat cu forța.
Adică i-a imaginează-ți că faci asta cu un adult?
Unde mai pui că cei mici trebuie să știe foarte clar că ei au ultimul cuvânt în toate aspectele legate de corpul lor.
Prin forțarea unui copil să ofere o afecțiune fizică, le luăm dreptul de a refuza atingerea.
Asta înseamnă că dacă nu vor să-și îmbrățișeze bunicile, mătușile și alte rude, este în regulă.
3. Îi forțăm să facă diverse lucruri
Ca și adult, dacă îi spun cuiva „nu”, sunt șanse ca dorințele mele să fie respectate.
Dar din anumite motive, copiilor le ignorăm dorința de a nu face o acțiune, dacă nu este și dorința noastră.
Bineînțeles că nu mă refer aici, la dorințele de genul : vreau să mă uit la TV toată ziua, însă sunt momente în care s-ar putea ca cei mici să nu aibă chef să facă anumite acțiuni pe care noi ni le dorim.
De exemplu îi luăm de la joacă atunci când noi ne-am plictisit, deși ideal ar fi să-i anunțăm cu ceva timp înainte.
Poate chiar ar trebui să le spunem de la bun început care este timpul pe care îl vom petrece la joacă.
Trebuie să înțelegem că nu avem cum să creștem niște indivizi independenți și autonomi, dacă avem convingerea că putem lua chiar toate deciziile în locul lor.
4.Nu ținem cont de sentimentele lor
De câte ori le-ați spus prietenilor voștri, adulți, texte de genul „Nu mai face fața asta!” , „Nu mai plânge, pentru că asta nu e motiv să plângi”?
Dar copiilor?
Spunându-le copiilor noștri când și cum anume li se permite să plângă sau să-și exprime emoțiile și sentimentele le trimitem mesaje greșite care pot duce la suprimarea emoțională.
Astfel că cei mici nu vor mai ști pe viitor cum se pot manifesta atunci când simt bucurie, fericire, tristețe sau furie și nici nu vor mai ști dacă e normal să simtă aceste emoții.
Copiii nu sunt mini-adulți. Sunt o femeie de 41 de ani și încă nu reacționez foarte bine la oboseală sau când îmi este super foame, însă vârsta îmi da libertatea să reacționez cum vreau eu.
De ce la copii nu e același lucru?
De ce nu îi înțelegem și pe ei că au zile mai bune sau mai proaste și să-i lăsăm în pace, să-i scutim de întrebarea „Dar ce ai? Spune-i lu’ mama ce ai? „
5. Dreptul la intimitate
Nimănui nu-i place să știe că cele mai intime secrete îi sunt povestite în stânga și în dreapta.
Și totuși noi părinții avem acest prost obicei de a povesti la servici sau prietenilor, toate întâmplările mai mult sau mai puțin intime despre copiii noștri.
Mai rău, de multe ori, ei ne împărtășesc sub formă de secret o întâmplare de la școală, iar noi o facem publică.
Acest prost obicei ne poate strica relația cu copiii mai mari, adolerscenti, de exemplu, daca acestia afla.
Când copiii noștri ne povestesc diverse lucruri, ei le spun cu încredere, în speranța ca vom pastra secretul.
Cei mici trebuie să știe că au dreptul la intimitate.
Amintiți-vă, copiii învață foarte multe lucruri doar observandu-i pe cei din jur.
Astfel că, fără să vrem, le dăm un prost exemplu, dacă ei află sau chiar sunt de față când noi povestim cu relaxare și umor ceva confidențial din viață lor.
