Am moștenit multe trăsături din partea mamei mele : sunt super pasionată și dedicată atunci când mă “bag “ în ceva, nu renunț ușor, puțin colerică, atunci când știu că am dreptate și…părul creț.

De fapt mama nu are părul creț, dar toți din familia ei și credeți-mă că sunt o grămadă, au părul creț..

Întâmplarea face că și eu , până la vârstă de 14 ani, am avut părul întins.

Țin minte că, in perioada aceea, mi-l increteam cât se poate de tare cu o șurubelniță, de la tata, încinsă în foc, căci vorbim de inceputul anilor ’90.

Se pare că am exagerat cu această metodă de ondulare a părului, căci Dumnezeu, mi-a împlinit dorința și odată cu adolescență mi s-a încrețit și părul…

Da, știu toată lumea mă invidia atunci, pentru această dezordine din capul meu. Eram ca Madonna, ca Michael Jackson, Meg Ryan, însă sincer s-au cam dus acele vremuri și odată cu ele și moda părului creț.

Că și adolescență nu pot spune că simtiam că mă deranjează acest par dezordonat, însă acum când mă uit în poze, văd o tânăra zburlită, care , da, avea farmec în felul ei J

Însă ceea ce mă enervează , mai ales acum, când sunt mamă și stau foarte prost cu timpul, este că părul creț necesită îngrijire. Da !

Nu poți să te speli și să ieși din casă. Trebuie să te dai cu produse adecvate, nu te usuci cu feonul, petru că rișți să-ți “explodeze” părul și tot așa…

Doamne, de câte ori îmi vine să mă rad în cap…

Nu poți să-ți speli părul și să te pui în pat la culcare. Mai fac și asta din când în când, când cad lată de oboseală și nu mai am altă putere decât să mă spăl și să mă culc.

Nu vreți să știți cum mă trezesc dimineață…

Ruxi și Alexandru mor de ras și mă alintă frumos “oiță” sau “pudel” cu ochii în lacrimi.

Am făcut greșala să mă tund, acum ceva timp și dacă nu dorm cu părul cât de cât prins, mă trezesc mai ceva că Țina Turner în anii ei de glorie. 

Ei bine, voi crețelor care încă nu ați făcut pasul asta, nici să nu o faceți. NU VA TUNDEȚI!

Dar să zicem că ai avut timp să “bagi” o perie în el și să-l aranjezi. Ce frumos, în sfârșit arăți a femeie normala.

Însă dacă este puțină umiditate în aer, efectiv risti să arăți că soția lui Frankenstein până ai ajuns la locul întâlnirii.

Da, vremea nu este prietenă cu părul creț și mai ales că în vara asta a plouat aproape zilnic, cum să nu mă apuce plânsul.

Acum este ceva mai bine, a crescut și pot să-l prind în coadă, dar tot sunt dependentă de o grămadă de produse speciale pentru par creț sau pentru par întins cu placa, unde mai pui că trebuie să mă trezesc , zilnic, cu cel puțin 15 min înainte ca să-l aranjez cât de cât.

Totuși nu de puține ori aud voci care îmi spun “ce par frumos ai” sau “ce n-aș da să am părul tău” și atunci realizez, că probabil aș fi la fel de nemulțumită și dacă aș avea părul întins. Suntem tot timpul nemulțumiți de ceea ce avem.

Dacă suntem blonde vrem mai blonde sau roșcate, dacă suntem brunete vrem blonde, dacă suntem crețe vrem par întins , iar dacă avem părul întins , îl preferăm creț.

Cine să ne mai înțeleagă?

Am acceptat că sunt creată și asta e. Îl mai aranjez cu peria, îl mai întind cu placă, însă cel mai des, îl las să fie liber, așa cum e el, zburlit și cu personalitate, căci până la urmă eu sunt o creată!

Vorba aceea “Degeaba ai trăit o viață /Dacă n-ai iubit o creată!”

3 Comments

  1. Buna Ioana si eu am parul cret exact ca al tau. Poti te rog sa mi zici ce produse folosesti tu pentru cand il lasi ondulat? Te intreb pentru ca si eu am incercat foarte multe si nu pot sa zic ca am fost pe deplin multumita de ceva. Multumesc anticipat pentru raspuns

    • Ioana Ginghina Reply

      Folosesc produse de la Label.m pentru parul cret. Mai folosesc si BioSilk 😊

Write A Comment