Știu că au fost sărbătorile și că economiile noastre au avut de suferit, dar nu am cum, când se apropie vara, să stau departe de mall.

La capitolul haine parcă stau ceva mai bine, însă la încălțări întodeauna mai este loc pentru încă o pereche.
Vremea aceasta mă încurca foarte tare.

Este ba frig, ba cald și nu știu cu ce să mă mai încalț.

Chiar și acum în vacanța de Paște, vremea a fost extrem de capricioasă, prea cald pentru ghete sau cizme și prea frig pentru sandale.
Nu prea sunt prietenă cu pantofii clasici. Mai degrabă prefer ceva sport, colorat și de calitate, mai ales că acum moda ne permite la orice îmbrăcăminte încălțări sport.

Înainte de sărbători am primit de la Humanic un voucher de aproximativ 400 de lei pe care mi-am dorit să-l folosesc pe o pereche de încălțări pe care să le port în această vacanță.

Nu pot să zic că a fost o decizie ușoară, căci am oscilat între a-mi lua 2 perechi de sandale, colorate, no name sau o pereche de încălțări sport de la Champion.
Am ales însă varianta a doua, o pereche extrem de confortabilă, colorată, un roz destul de vizibil care să meargă la aproape orice variantã de îmbrăcăminte.

Da, acesta a fost motivul principal al alegerii mele și bineînțeles, datele meteo pentru acea perioadă.
Se anunța frig, când înnorat când soare și nu de puține ori ploaie.
În vacanță îmi place să merg mult pe jos. Când vizitez orașul copilăriei mele, Sibiu, nu folosesc mai deloc mașina. Rămâne parcată în față blocului și merg doar pe jos.

Având în vedere toate aceste 3 motive, am ales să aleg această varianta sport, comodă și clasică totodată, care să meargă și la vreme bună și la vreme rea și cu jeans, dar și cu fustițe sau rochițe.

Acum când vacanța s-a terminat, mă felicit că am făcut această alegere și chiar vă invit să-mi spuneți, voi ce fel de încălțări ați avut în bagaj în această vacanță de primăvara și bineînțeles, pe unde ați fost?

Write A Comment