Tot aud în ultimul timp, voci care spun că femeia trebuie să fie egală cu bărbatul, dar poate fi ea egală oare?

Da, sigur că rolul femeii în societate s-a schimbat de acum 100 de ani, însă totuși suntem atât de diferiți fizic, încât nu încape loc de egalitate. 

Și tot gândindu-mă că eu chiar nu vreau să fiu egală cu niciun bărbat, am găsit un răspuns, într-un interviu foarte interesant ,la întrebarea : “este sau nu femeia egală cu bărbatul?”, citez : “E greu de răspuns. Pentru că exigențele acestei egalităti sunt modificabile aproape în permanentă. Eu cred că femeia depăseste bărbatul. Când se mulțumește doar să-l egaleze îmi pare că pierde perspectivă. Mă întreb mereu dacă urletul unui șef de multinatională pentru a împlini targetul zilei e mai important decât surâsul cu miros de lapte al pruncului. Fără că această întrebare să trimită femeia la cratită. E un duh de ocrotire ce face din femeie scară spre cer. O fragilitate plină de forță.”, răspunde Pr. conf. dr. Constantin Necula

Mi-a plăcut enorm acest răspuns, pentru că da, suntem femei și dăm naștere copiilor, niciun bărbat nu poate face asta.
Apoi suntem mame și oricât s-ar zice tatăl nu poate fi mamă, cum nici mama nu poate fi tata.

Apoi suntem fragile și avem nevoie de răsfăț și protecție din partea partenerilor.

Cum ar fi fost că Alexandru, după ce a nins asta iarnă cât a nins, să-mi fi zis : “hai dragă mea să dăm zăpada, că de, suntem egali”.

Nu a fost așa, el a ieșit la dat cu lopata iar eu l-am așteptat cu o masă caldă, căci așa mi s-a părut normal și firesc să fie.

Eu sunt soția, mama, femeia în casă și el este soțul, tatăl, bărbatul nostru, pe care ne bazăm atât de mult, atunci când este nevoie de mână unui bărbat.

La fel și eu sunt acolo când este nevoie de mine, femeia din familia noastră.

Nici la job nu cred că ar trebui să fim tratate că niște bărbați și nici noi nu ar trebui să ne purtăm ca și cum am fi de sex masculin.

Căci sunte mai sensibile, poate chiar mai puternice și de ce să nu recunoaștem că avem “arme” de care ei nu dispun.

Cred că peste tot, în familie, societate sau job, femeia se completează cu bărbatul. Fac echipă bună, se pot ajuta, dar de egalitate nu cred că poate fi vorba.

Asta este părerea mea! 🙂

Foto cover : @Mihai Raitaru
Multumiri : Floraria Iris

1 Comment

  1. Nu inteleg la ce te referi cand vine vorba de egalitatea intre barbat si femeie. Sunt unele lucruri pe care o femeie nu le poate face si vice-versa. Asa ca nu putem vorbi de o egalitate decat in fata legii sau whatever. Asa ca nu putem vorbi despre o egalitate in multe cazuri.

Write A Comment