Nu de puține ori, am fost întrebată pe facebook sau chiar la evenimente, de ce eu și soțul meu nu apărem împreună.

Ba chiar, am fost întrebată dacă am divorțat.

La începutul relației noastre, ne plăcea să stăm ore în șir împreună, să povestim, să râdem, să vizionăm filme.

Prietenii noștri chiar ne spuneau că ne-am răcit de ei, căci ne plăcea să stăm doar noi doi.

Chiar și în vacanțe plecam tot singuri.

Acum însă nu mai este la fel.

De când o avem pe Ruxandra, viața noastră s-a schimbat. Au început nopțile nedormite, agitație, treaba multă.

Am început să muncim mai mult ca să ne permitem să ne mutăm la casă.

Apoi Ruxandra a crescut și am scăpat de scutece și trezitul noaptea, însă acum are alt program.

Trebuie dusă și adusă de la școală, dans, înot și/sau actorie, asta pe lângă viată ei socială, la care încă trebuie să o însoțim.

Și atunci când avem timp liber, unul este cu copilul, iar celălalt face cumpărături, gătește, spală, mai face curat, plătește facturi, spală mașinile…etc

Chiar și când se ivește o ocazie să fim liberi amândoi într-o seară, unul profită și iese cu prietenii iar celălalt stă acasă cu Ruxandra.

Este mare, dar nu atât de mare încat să o lași seara sau noaptea, singură în casă.

Dar, se mai aliniază câteodată planetele și rămânem singuri acasă, seara, fără că unul dintre noi să aibă spectacol, Ruxandra să fie la bunici sau la o prietenă și atunci ne uităm la un film sau mergem la restaurant, bem vin, povestim, râdem și redescoperim că suntem la fel.

Ne place la fel de mult compania celuilalt și ne iubim.

De când Ruxi este mai mare, vacanțele împreună nu mai sunt atât de dificile, deci printre atenția pe care i-o acordăm în mare parte, ne facem loc și pentru noi.

Căci am înțeles amândoi că asta face parte din căsnicia noastră, iar pe termen lung, această perioadă este trecătoare.

Nu mai este mult și Ruxi va fi independență, nu va mai avea nevoie de noi, așa că peste maxim 6 ani, vom avea mult mai mult timp pentru relația noastră.

Între timp, ne sprijinim unul pe celălalt, ne respectăm și ne apreciem, pentru ca echipa Familia Papadopol să iasă învingătoare.

2 Comments

Write A Comment