Da, așa e, am încercat botox la aproape 42 de ani și chiar nu trebuie să dau explicații pentru asta.
Nu are nicio legătură cu divorțul ci doar cu faptul că vreau să previn îmbătrânirea fetei, atât cât pot, fără a umbla la trăsăturile mele naturale.

Cred că am un an de zile de când mă tot interesez despre această procedură și trebuie să înțelegeți că botoxul nu umple nimic, nici riduri, nici buze și nici pomeți.
Acela care vă sperie pe voi este acidul hialuronic.
Acela se pune în buze și nu este nimic neregulă nici cu el, dacă este folosit cu bun simț.
Marea problemă este că avem acele exemple de doamne sau domnișoare care au exagerat cu volumul buzelor și de aceea am rămas cu spaima că botoxul strică.
Deci botoxul se folosește doar pentru zona frunții și nu face nimic altceva decât imobilizează mușchii fetei, astfel ca să nu mai faci acele riduri de expresie.

De ce am ales să fac asta?
De câte ori mergeam cu mașina și mă uitam în oglinda retrovizoare vedeam acel rid dintre sprâncene, care mă enerva teribil.
Când însă am început să-l văd și în selfie-uri am zis, gata nu se mai poate. Trebuie să fac ceva până nu se accentuează.

Așa că am început să întreb în stânga și în dreapta, pe toată lumea despre Botox.
Trebuie? Nu trebuie? Doare? Știți urăsc acele! Funcționează? Este sigur?

Și după ce am aflat răspunsul la toate aceste întrebări am zis să încerc și eu să văd ce iese.

În primul rând să știți că nu fac această postare că să vă conving să vă faceți Botox și nici măcar să vă îndrum spre clinica unde mi-am făcut eu.
Însă v-am promis că vă scriu toți pașii pe care îi fac să țin îmbătrânirea departe, așa că de aceea am ales să scriu despre această experiența.

După cum știți îmi place să am o relație transparentă cu voi și da, poate că e ciudat, dar este important pentru mine să scriu adevărul.

Așa că dacă am încercat Botox, atunci uite adevărul despre experiența mea.

Buuuun…
Deci m-am programat la Clinica Dr. Andrei Gregorian hotărâtă să-mi fac prima injecție cu Botox din viața mea.
Nu sunt la prima vizită în această clinică.
Anul trecut mi-am făcut câteva ședințe de PRP sau terapia vampir, cum îi mai spune, deci cu încredere am revenit în acest loc.

Dar stai, că sunt actriță. Am nevoie de mimica fetei, nu pot să-mi șterg expresiile feței pur și simplu, nu?

Cum fac?
Uite că s-a rezolvat și asta, căci se pare că depinde de cantitatea de Botox pe care o faci.
Așa că am rămas și cu expresie și nici nu mai fac riduri.

Se pare că trebuie să repet procedura după 3 luni, dar sincer mă bate gândul să mai fac niște PRP acum când mă întorc din vacanță.

Imediat după injecții nu ai voie să stai aplecată vreo 2-4 ore, eu am avut grijă toată ziua.

Dacă vreți mai multe detalii despre această procedură, putem face un live pe facebook ca să-mi puneți cât mai multe întrebări și să vă arăt că sunt neschimbată, poate doar fără acel rid enervant dintre sprâncene.
Aștept întrebările voastre și cu drag vă răspund la ele, când am timp.
Vă pup și sper să vă fie de folos această postare.

Write A Comment